fbpx
 
Concordia Chiajna a făcut un alt pas spre retrogradare după ce nu a reuşit decât o remiză „albă" în faţa celor de la Poli Iaşi. În urma acestui 0-0, ilfovenii rămân pe penultimul loc al clasamentului, care duce direct în Liga 2.

 

Prima repriză a fost ceva mai antrenantă, gazdele având câteva ocazii bune, însă elevii lui Dan Alexa nu au reuşit să înscrie.

 


Poli Iaşi a făcut un surprinzător pas greşit în etapa cu numărul 7 a play-out-ului Ligii 1, împiedicându-se acasă de cea mai slabă echipă din campionat.

 

Moldovenii nu au reuşit decât un 0-0 în faţa celor de la ASA Târgu Mureş.

 


FC Voluntari şi CSM Poli Iaşi au terminat la egalitate, scor 0-0, în prima partidă a zilei de luni din Liga 1, în etapa cu numărul 6 a play-out-ului sezonului competiţional 2016/2017.

 

A fost o partidă cu puţine ocazii, lipsită de spectaculozitate, în care jucătorii ambelor echipe erau cu gândul mai mult la Sărbătoarea Paştelui.

 


CSM Poli Iaşi a câştigat derbiul cu Gaz Metan Mediaş din play-out-ul Ligii 1, scor 2-0.

 

Moldovenii s-au impus pe terenul celor de la Mediaş, deşi gazdele au început mai bine şi au avut o bară.

 


Echipa Steaua Bucureşti a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), formaţia CFR Cluj, într-un meci din prima etapă a play-off-ului şi a urcat pe primul loc în Liga I.

 

Golurile învingătorilor au fost marcate de Gnohere '84 şi Ov. Popescu '90+1, relatează News.ro.

 


ACS Poli Timişoara a făcut un pas important în cursa pentru salvarea de la retrogradare, după victoria, scor 2-1, în faţa celor de la CSM Poli Iaşi.

 


CSU Craiova a făcut încă un pas greşit în lupta pentru titlu, pierzând vineri seara meciul disputat în deplasare, cu CSM Poli Iaşi, scor 1-2.

 


Prunea și-a dat primă de 40.000 de euro, dar în patru luni a făcut prostii cât pentru o viață. Cele cinci mari greșeli comise de președintele lui Poli Iași: a renunțat la albanez, l-a adus pe Ciucur, i-a mărit salariul lui Grahovac, ne-a făcut de râs cu Napoli, a scăldat-o cu Isăilă. Amenințat de Chirica, Prunea dă înapoi: acceptă reducerea cheltuielilor n Jumătate de echipă pleacă în iarnă.

 

De mai bine de patru ani de când conduce gruparea din dealul Copoului, Florin Prunea a făcut mai multe greşeli impardonabile, dar cele din ultima perioadă par a pune capac.

 

În vară, în condiţiile în care echipa a obţinut calificarera în premieră în cupele europene, oficialul ieşean a preferat să renunţe la o serie de jucători buni, în locul acestora nefiind aduşi fotbalişti de aceeaşi valoare sau mai valoroşi.

 

  1. Cea mai mare gafă a fost despărţirea de albanezul Azdren Llullaku, actualul golgheter al Ligii I, care avea la Iaşi un contract de 2.500 de euro şi a cărui înţelegere cu gruparea ieşeană expira de-abia în această iarnă.

 

  1. În locul său a fost adus Alexandru Ciucur, cu un salariu de 5.000 de euro şi a cărui evoluţii sunt mult sub aşteptări.

 

  1. Tot în vară, Prunea i-a prelungit contractul gafeurului de serviciu Branko Grahovac, care a încasat şi o primă de instalare de 10.000 de euro şi un salariu de 4.000 de euro lunar. Acum Grahovac nu mai prinde nici lotul.

 

  1. O altă greşeală impardonabilă a fost făcută în momentul despărţirii de antrenorul Nicolo Napoli, pe care l-a scos din stadion cu poliţiştii locali, făcându-ne de râs în toată ţara.

 

  1. La aducerea noului antrenor, preşedintele executiv a gafat din nou. Prunea a bătut palma cu Daniel Isăilă, după care s-a umplut de penibil în momentul în care a spus că acesta s-ar fi autopropus la Iaşi.

 

Până în vară, Florin Prunea l-a făcut „om” pe Mihai Chirica, făcându-i imagine la stadion în anumite momente-cheie. Roata s-a întors, Prunea e cu coada între picioare

Prunea și-a fixat prime uriașe

Mai mult de atât, Prunea a obţinut de la primarul Mihai Chirica majorarea salariului la 7.000 de euro, plus 40.000 de euro primă de reinstalare, prime de victorie de 3.000 de lei pentru un meci acasă şi 6.000 de lei pentru cele din deplasare. În buzunarele lui Prunea vor intra încă 20.000 de euro în cazul intrării în play-off, 10.000 de euro în cazul clasării pe locurile VII-VIII sau 5.000 de euro în cazul evitării retrogradării.

 

Capul plecat sabia nu-l taie

Pentru că echipa nu joacă nimic, pierzând șase meciuri la rând, primarul Mihai Chirica a cerut reducerea salariilor cu 30%. Inițial, Florin Prunea a luat foc, amenințând cu plecarea și cu faptul că jucătorii vor părăsi echipa. Văzând că autoritățile, care suportă, din bugetul local, 50% din bugetul echipei, nu sunt impresionate, președintele clubului a dat înapoi, după zicala „capul plecat sabia nu-l taie”. Prunea a declarat că e gata să restructureze costurile echipei: „Această echipă este un simbol al oraşului şi ar trebui să găsim o soluţie pentru salvarea ei. Dacă se consideră că eu sunt problema, plec! S-au făcut unele greşeli, dar nu putem să ne plângem. Situaţia financiară a echipei nu este chiar gravă. Avem un singur salariu restanţă faţă de jucători şi nişte datorii la bugetul statului şi faţă de terţi. Vreau să mă văd cu domnul primar şi să-i propun un set de măsuri pentru reducerea cheltuielilor clubului”.

 

Llullaku a dat 12 goluri la Mediaș după ce-a fost dat afară de la Poli, arătând cât de bine se pricepe Prunea la fotbaliști

În iarnă se golește vestiarul

Preşedintele executiv Florin Prunea a menţionat că în această iarnă se va renunţa la cinci-şase jucători care nu au dat randamentul scontat.

Cap de listă este portarul Branko Grahovac. De altfel, acesta nici nu a mai fost inclus în lotul echipei pentru partidele cu Steaua şi Gaz Metan Mediaş, după gafele uriaşe făcute în partida cu FC Voluntari. Cunoscut ca o fire conflictuală, bosniacul a avut de-a lunguul timpului mai multe schimburi dure de replici cu Florin Prunea.

Un alt jucăror în care Prunea a avut mare în credere, dar care a dezamăgit, şi care ar putea părăsi formaţia ieşeană în iarnă este Alexandru Ciucur. Adus cu mare tam-tam în vară, mijlocaşul nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor, deşi este unul dintre cei mai bine plătiţi jucători de la CSM Poli.

Fundaşul Ante Saric este un alt nume care nu mai este dorit în Copou, sârbul fiind o prezenţă sporadică pe teren în meciurile Iaşului.

Hulit meci de meci de fani, italianul Giamarco Piccioni este un alt jucător ce urmează să părăsească Copoul în iarnă. Şi filipinezul Daisuke Sato ar putea pleca în iarnă, deşi acesta a avut prestaţii destul de bune de câte ori a fost folosit, însă nu este pe placul antrenorului Eugen Neagoe.

Alţi jucători care ar putea părăsi echipa în iarnă sunt Lukacs Bole şi Milan Mitic, jucători care au spus clar că vor pleca dacă se vor tăia salariile.

 

Citește și Asimionesei revine: vrea din nou Terasa Zoiosu de pe Sărărie

 

Chirica își pune prietenul în Comitetul Director?

Surse din cadrul clubului ieşean susţin că primarul Mihai Chirica insistă ca omul de afaceri Manuel Onofrei să primească un loc de membru în cadrul Comitetului Director de la CSM Poli Iaşi.

Bun prieten cu edilul, dar şi cu VIP-urile din administrație cu care mai joacă o miuţă în timpul liber în dealul Copoului, Manuel Onofrei are aspiraţii mult mai mari. El ar vrea chiar să-I ia locul lui Prunea. Onofrei are o firmă de distribuție de presă, a preluat un ziar pe post de „trâmbiță” a Primăriei și căpușează bugetul public, devenind furnizor de casă prin metoda achizițiilor directe.


Gaz Metan Mediaș, surpriza acestei editii de campionat, a învins CSM Poli Iași, scor 2-1, în primul meci din etapa a 15-a a Ligii 1.

 

Suprinzător, ieşenii au deschis scorul prin Mihalache, în minutul 47, însă gazdele au egalat, în minutul 73, prin Axente, după care au marcat golul victoriei, dramatic, prin Trtovac (90).

 

 

Gaz Metan Mediaş n-a mai pierdut de la 9 septembrie, adică de nouă meciuri în toate competiţiile. În această perioadă, trupa pregătită de Cristi Pustai a adunat şase victorii şi trei remize. După acest rezultat, Mediaș are 26 de puncte și ocupă locul 3 în campionat.

 

În schimb, CSM Poli Iași continuă parcursul slab și se află pe locul 12, cu 12 puncte.

 

Etapa urmatoare, Poli Iași va primi vizita lui ASA Târgu Mureș.

 

(Sursa: ziare.com)


CSM Poli Iaşi şi Steaua, ultima partidă a zilei de duminică din Liga 1, în etapa cu numărul 14 a stagiunii 2016/2017, prima a returului sezonului regulat.

 

LIVE TEXT

Min.90 - final de meci. Steaua câștigă în deplasare

 

Min.85: Gol Steaua. Denis Man înscrie primul gol în tricoul de când este la Steaua, după o pasă excelentă primită în careu de la Enache.

 

Min.82: Iese Sato, intră Bădic, ultima schimbare la Poli.

 

Min.81: Ratare imensă pentru Iași! Cristea șutează la colțul lung nimerind bara. Mingea ajunge în brațele portarului Niță. Poli are minute bune de dominare.

 

Min.77: Galben pentru Bourceanu.

 

Min.71: Galben pentru Crețu, ținere de tricou la Adi Popa.

 

Min.65: A doua schimbare la gazde, intră Piccioni în locul lui Țigănașu.

 

Min.58: Ultima schimbare la Steaua, iese Golubovici, fostul atacant al Iașului în sezonul trecut, și intră Achim.

 

Min.54: Prima schimbare la Iași, iese Gheorghe, intră Andrei Cristea, fostul stelist.

 

Min.54: Ieșenii, în 10 oameni, joacă mult mai atent și pe apărare. Steaua controlează partida

 

Min.46: Iese Pintilii, intră Adi Popa - a doua schimbare la Steaua.

 

Începe repriza a doua

 

PAUZĂ: 1-0 pentru Steaua

 

Min.45: Pintilii primește galben după un fault dur la mijlocul terenului

 

Min.35 - gol Tamaș din afara careului. Steaua trece în avantaj. Caparco n-a putut contracara „bomba” jucătorului stelist.

 

Min.24: Steaua nu are ocazii dar domină începutul partidei.

 

Min.17: Prima șansă a Iașului, Mihalache a reluat din voleu de la câșiva metri de poartă, dar balonul a zburat mult peste.

 

Min.15: Șut periculos de la distanță Pintilii, pe lângă.

 

Min.14: Prima schimbare la Steaua, iese Popescu, accidentat și intră Man.

 

Min.6: Roșu direct la Iași! Boiciuc are o intrare extrem de dură la Ovidiu Popescu și este trimis la vestiare. Faultul l-a ținut pe Popescu culcat pe gazon mai mult timp

 

20.34: S-a ţinut un moment de reculegere în memoria victimelor de la Colectiv. Începe partida

 

 

Steaua Bucureşti vine după o victorie în Cupa tot în Moldova, la Foresta Suceava, scor 2-1, în timp ce Poli Iaşi s-a calificat şi ea în optimile Cupei, după 2-0 la Metalurgistul Cugir, echipa de Liga III.

 

Echipa bucureșteană se află sub presiunea celor de la CSU Craiova, care au câştigat meciul cu Pandurii, scor 2-1, fiind acum la egalitate cu Steaua, la 27 de puncte.

 

Ieşenii, cu noul antrenor Eugen Neagoe pe bancă, au o situaţie foarte delicată în Liga 1, fiind pe locul 12 cu doar 12 puncte acumulate.

 

Echipele de start:

Poli Iaşi: Caparco - Voicu, Mihalache, Frăsinescu, Sato - Mitici, Creţu - Bole, Gheorghe, Țigănașu - Boiciuc.

Steaua: Niță - Ovidiu Popescu, Tamaş, Moke, Momcilovici - Bourceanu, Pintilii - Enache, Boldrin, De Amorim - Golubovici.

 

 


Pagina 4 din 5

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30