fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
O navă de spionaj rusă ar fi încercat să saboteze cablurile de electricitate și internet din Marea Nordului, care deservesc Marea Britanie. Dezvăluirea a fost făcută de agenți ai serviciului de informații olandez.

Vladimir Putin a pierdut un alt general în războiul din Ucraina, potrivit rapoartelor.

Ofiţeri ai Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) şi ai poliţiei ucrainene au descins marţi dimineaţa la celebra mănăstire ortodoxă Lavra Pecerska (Lavra Peşterilor) din Kiev, parte a unor operaţiuni menite să contracareze „activităţile subversive ale serviciilor speciale ruse", a anunţat SBU, informează Reuters.

O lovitură de stat se desfășoară în Rusia, deoarece oficialii de rang înalt nu execută în mod deliberat ordinele de lui Vladimir Putin, a susținut un respectat analist politic din Moscova.

„Un agent rus a fost neutralizat în Regiunea Herson. El fusese însărcinat cu localizarea poziţiilor Forţelor Armate ucrainene și, de asemenea, cu aruncarea în aer a unui depozit de muniție. Rușii i-au promis o recompensă de 30.000 UAH (circa 800 euro) pentru săvârşirea sabotajului", arată un raport al trupelor de securitate ale Ucrainei.

SBU, serviciul de securitate al Ucrainei, a reținut un grup de asasini ai serviciilor speciale ruse care au planificat uciderea ministrului apărării și a a șefului GUR – serviciul secret al Ministerului Apărării al Ucrainei. Serviciul de securitate ucrainean anunță că a prevenit astfel o serie de crime care vizau reprezentanți ai conducerii politice și militare de vârf și ale unor personalități publice din Ucraina.

Serviciul ucrainean de contraspionaj militar afirmă că a dejucat o posibilă tentativă de asasinat împotriva preşedintelui Volodimir Zelenski. Membrii unui grup condus de un agent FSB ar fi încercat să ajungă în Kiev sub acoperirea de militari ucraineni din cadrul forţelor de apărare teritorială.

Moscova i-a avertizat pe străinii care intenţionează să lupte împotriva forţelor ruse în Ucraina că nu vor avea statut de prizonieri de război şi vor fi aduşi în faţa justiţiei sub acuzaţii penale dacă sunt capturaţi, relatează joi agenţiile DPA şi TASS.


Primăria Kievului a anunţat sâmbătă o interdicţie de circulaţie până luni la ora 08:00 (06:00 GMT), în timp ce Ucraina încearcă să reziste unei invazii militare ruseşti, luptele având loc în centrul capitalei, informează AFP.


Premierul desemnat Nicolae Ciucă are șanse mici să formeze un nou Guvern, în condițiile în care nici măcar colegii săi din PNL nu par să îl susțină în acest demers.

Pagina 1 din 2