fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi a demarat o anchetă după ce a fost informat că la Grădiniţa nr. 20 mai mulţi copii au avut probleme cu ochii din cauza unei lămpi cu ultraviolete, unul dintre aceştia fiind adus de părinţi, în cursul dimineţii de miercuri, la Spitalul de Pediatrie „Sf. Maria".

Medicii chirurgi de la Spitalul Regional „Sf. Maria" s-au revoltat împotriva noii conduceri a spitalului şi a conducerii Consiliului Județean, formuland acuzatii grave într-o scrisoare deschisă la adresa comportamentului „persecutiv, ostil şi arogant", manifestat de către managerul importat de la Botoșani şi de către prim consilierul judeţean.

Cel mai mare proiect cu finanțare Europeană din Regiunea Nord-Est este semnat astăzi, la Guvernul României în prezența prim-ministrului Mihai Tudose, de către ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Marius Nica și președintele Consiliului Județean Iași, Maricel Popa. Proiectul depăşeşte 120 de milioane de lei.

Ancheta a fost realizată de echipa REPORTER DE IAŞI în iunie 2016 şi publicată sub fosta marca, 7est. Odată cu predarea întregii arhive, acest articol a dispărut subit de pe site-ul 7est, administrat acum de o firma apropiată de PSD. Recuperăm acum această anchetă şi o redăm cititorilor. Ghiocel Asimionesei, patronul informal al BZI, a început deja construirea unei farmacii la Spitalul Sf. Maria. Licitaţia pentru obţinerea spaţiului în interiorul spitalului ar putea fi declarată nulă, pentru că ambele firme participante erau controlate de aceeaşi familie, Asimionesei. În plus, Legea farmaciilor interzice deschiderea de unităţi private intraspitalicesti, având domeniul de activitate pharma. Acest lucru este posibil doar prin Ordin de ministru.

CITIŢI O ANCHETĂ MARCA REPORTER DE IAŞI.

Revoltător: unitatea medicală nu a primit în 2014 şi 2015 nici un leu pentru lucrări efective de reparaţii. Situaţie paradoxală la cel mai mare spital de copii din Moldova, aflat într-o stare deplorabilă. Datele obţinute de un grup ce militează pentru reabilitarea unităţii medicale indică faptul că, în ultimii ani, 1,2 milioane lei primiţi de unitatea medicală de la Consiliul Judeţean s-au cheltuit pentru „întocmirea de hârtii”.

Recent, un grup de ieşeni organizaţi sub numele „S.O.S. SPITALUL SFÂNTA MARIA IAŞI“, au avut iniţiativa de a protesta în faţa spitalului ieşean, cerând măsuri grabnice cu privire la aspecte sesizate de părinţi îngrijoraţi de condiţiile de asistenţă medicală din unitatea spitalicească.

Un copil în vârstă de numai trei ani din Botoșani, a fost internat în stare gravă la Spitalul de Copii „Sf. Maria“ după ce a fost lovit cu copita de un cal.

Un elev de 16 ani de la Liceul Tehnoton din Iași a fost bătut crunt cu pumnii și picioarele, în această dimineață. Incidentul a avut loc chiar la finalul primei ore de curs.

Agenţia Naţională de Transplant a anunţat joi că se poate efectua transplantul de plămâni la Spitalul „Sf. Maria” şi că în urma verificărilor demarate ieri nu s-au găsit nereguli.

Ministerul Sănătății a trimis, miercuri, o echipă de evaluare la Spitalul „Sf Maria” din Capitală pentru a afla dacă unitatea medicală poate asigura sau nu intervenţiile chirurgicale de transplant de plămâni. Decizia vine în contextul în care pacienţii români nu mai au acces la clinica din Viena, care prelua cazurile de la noi din ţară. Ministrul Sănătăţii a afirmat, după sedinţa de Guvern de ieri, că a dispus efectuarea unei evaluări efectuată de Agenţie Naţională de Transplant în cadrul Spitalului Sf. Maria privind capacitatea unităţii de a efectua transplant de plămâni. „Nu este vorba de un control la Spitalul Sf. Maria, ci de o evaluare", a precizat acesta.

Pagina 1 din 2