fbpx
 
CCR: Alegerea lui Teodor Meleșcanu la șefia Senatului este neconstituțională

CCR: Alegerea lui Teodor Meleșcanu la șefia Senatului este neconstituțională


Curtea Constituţională a României a stabilit, miercuri, că este neconstituţională alegerea lui Teodor Meleşcanu în funcţia de preşedinte al Senatului.

Potrivit unui comunicat al CCR, transmis miercuri AGERPRES, Plenul Curţii Constituţionale s-a pronunţat asupra sesizării de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Hotărârii Senatului 36/ 2019 pentru alegerea preşedintelui Senatului, sesizare formulată de 33 de senatori.

„În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a admis sesizarea şi a constatat că Hotărârea Senatului nr. 36/2019 pentru alegerea preşedintelui Senatului este neconstituţională", se precizează în minuta deciziei.

Sesizarea de neconstituţionalitate a dispoziţiilor hotărârii pentru alegerea preşedintelui Senatului, formulată de 33 de senatori, a fost luată prima dată în discuţie în şedinţa din data de 16 octombrie 2019.

Pe 10 septembrie 2019, Teodor Meleşcanu, de la ALDE, a fost ales, în plen, preşedintele Senatului cu 73 voturi „pentru", Alina Gorghiu, de la PNL, obţinând 59 de voturi.

În data de 11 septembrie 2019, liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, anunţa că mai mulţi parlamentari din Opoziţie au semnat o sesizare către CCR privind modul în care Meleşcanu a fost ales la conducerea Senatului, având şi susţinerea social-democraţilor la acel moment.

Meleșcanu: „Deocamdată nu demisionez”

Preşedintele Senatului, Teodor Meleşcanu, a declarat miercuri că îşi va asuma prerogativele pe care le are în acest moment, până la publicarea în Monitorul Oficial al României a deciziei CCR în cazul său şi a motivării acesteia.

„Până la publicarea în Monitorul Oficial, eu îmi asum în continuare prerogativele pe care le am”, a spus Meleşcanu.

El a mai precizat că, după publicare, vor fi făcute ”consultările politice necesare pentru a găsi cea mai bună soluţie în acest caz”.

Întrebat dacă îşi reproşează ceva pentru faptul că sesizarea în cazul său a fost soluţionată de CCR după cinci luni, Meleşcanu a răspuns negativ.

„Nu numai că nu am ce să îmi reproşez, dar avem argumente foarte solide care au fost depuse în faţa Curţii Constituţionale”, a spus el.

Referitor la posibilitatea de a candida din nou pentru şefia Senatului, Teodor Meleşcanu a menţionat că îşi doreşte să contribuie “la activitatea cât mai bună” a acestui for legislativ.

„Asta va trebui să vedem după ce se publică în Monitorul Oficial, o să avem consultări, o să vedem, toate posibilităţile sunt deschise. Eu îmi doresc un singur lucru, să pot, după orice poziţie aş avea, să contribui la activitatea cât mai bună a Senatului, mai ales într-o perioadă politică destul de fremătătoare”, a mai precizat Meleşcanu.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: