fbpx
Portokal
Doi tineri români, acuzați că au ucis cu sălbăticie un pastor german dintr-o comunitate de gay din Berlin

Doi tineri români, acuzați că au ucis cu sălbăticie un pastor german dintr-o comunitate de gay din Berlin


Doi tineri, unul din Teleorman, celălalt din Giurgiu, în vărstă de 20 și 23 de ani, sunt pe lista neagră a autorităților judiciare din Berlin.

Sunt suspectați că împreună cu un al treilea suspect ar fi ucis în chinuri un pastor german, pe care încercau să îl jefuiască.

Cei doi au fost capturați la sfârșitul săptămânii în România, la Videle, iar acum așteaptă să fie extrădați în Germania.

Întreaga comunitate dintr-un cartier din Berlin este în stare de șoc, după ce la sfârșitul lunii iunie, un pastor în vârstă de 77 de ani a murit în chinuri, spun anchetatorii.

Pastorul era un cunoscut personaj, care își ducea viața într-o comunitate de gay.

Trupul neînsuflețit a fost găsit câteva zile mai târziu într-un apartament din Berlin, după ce mai mulți vecini au remarcat absența pastorului.

Primul dintre suspecții vizați de anchetă este un tânăr din România, din Videle, care era găzduit de pastor.

Anchetatorii au ajuns la concluzia că tânărul, împreună cu un alt băiat din Videle și un al treilea suspect care nu a fost momentan identificat l-ar fi agresat pe pastor.

Pastorul a fost exclus din comunitatea religioasă din care făcea parte la începutul anilor 80, pentru implicare într-un scandal de trafic de droguri. A fost condamnat la vremea respectivă la o pedeapsă cu suspendare.

Românul ar fi organizat un jaf, ar fi permis intrarea în casă a celor două persoane. În timpul jafului, cei trei au început să îl lovească cu sălbăticie, iar apoi, pentru a-și ascunde orice implicare, l-ar fi ucis sufocându-l cu o pernă.

Un judecător a emis pe numele celor doi români un mandat de arestare preventivă, ulterior fiind emise și mandatele de arestare europene, în baza cărora s-a efectuat captura în România.

Cei doi neagă orice implicare în crimă și tâlhărie. Momentan sunt în arestul poliției din București, urmând să fie extrădați în Germania, unde așteaptă ani grei de închisoare.

 

Sursa: Știrile Pro TV


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30 31      

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top