fbpx
 
Proxenet acuzat că a obligat mai multe tinere să se prostitueze în Germania, reținut de procurorii DIICOT

Proxenet acuzat că a obligat mai multe tinere să se prostitueze în Germania, reținut de procurorii DIICOT


Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistriţa-Năsăud, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T., au efectuat 3 percheziții domiciliare într-un dosar de trafic de minori, trafic de persoane și spălarea banilor. Un bărbat de 36 de ani a fost reținut, fiind bănuit de comiterea faptelor.

„Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit faptul că, bărbatul de 36 de ani, din Livezile, ar fi recrutat, adăpostit și transportat în Germania mai multe tinere (minore și majore), pe care ulterior le-ar fi obligat să se prostitueze.

Astfel, folosind metoda „lover boy”, acesta ar fi câștigat încrederea unor fete vulnerabile, după care le-ar fi transportat în Germania, unde le găzduia într-o locuință închiriată de el, apoi le-ar fi plasat în diferite localuri și cluburi de noapte, unde se practica prostituția.

Totodată, acesta le-ar fi promis că situația este una temporară, iar în momentul în care acestea refuzau să practice prostituția, ar fi devenit agresiv atât verbal, cât și fizic. Toți banii obținuți ar fi ajuns la el, iar fetele implicate continuau astfel să rămână dependente financiar de el.

Pentru a crea o aparență de legalitate asupra banilor încasați, bărbatul ar fi achiziționat autoturisme second-hand din Germania, mobilă second-hand sau ale articole de uz casnic, pe care le-ar fi transportat în România, după care le-ar fi vândut”, se arată în comunicatul Poliției Române.

Miercuri, 26 august, au fost efectuate 3 percheziții domiciliare, în urma cărora au fost descoperite și ridicate înscrisuri și obiecte cu valoare probatorie (telefoane mobile, o tabletă). Totodată, au fost conduse la sediul poliției, pentru audieri, 4 persoane.

În urma investigațiilor desfășurate, au fost identificate până în prezent cinci victime majore și una minoră, toate exploatate sexual în Germania.

Pe parcursul anchetei, polițiști români au colaborat, prin intermediul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională, cu autoritățile din Germania.

Procurorul din cadrul D.I.I.C.O.T. Bistrița-Năsăud a dispus ieri reținerea pentru 24 de ore a bărbatului, iar în cursul acestei zile va fi prezentat Tribunalului Bistrița-Năsăud, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din I.G.P.R. și de sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul I.P.J. Bistrița-Năsăud.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30