fbpx
Portokal
Fostul manager al Spitalului de Chirurgie Plastică şi Arsuri din Bucureşti, urmărit penal pentru mită de 25.000 de euro

Fostul manager al Spitalului de Chirurgie Plastică şi Arsuri din Bucureşti, urmărit penal pentru mită de 25.000 de euro


Vitalie Stan, fost manager al Spitalului Clinic de urgenţă Chirurgie Plastică şi Arsuri din Bucureşti, a fost pus sub urmărire penală de procurorii DNA pentru luare de mită, după ce ar fi primit de la 16 paciente suma totală de 25.000 de euro.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis, vineri, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Vitalie Stan, medic primar, la data faptelor manager al Spitalului Clinic de urgenţă, Chirurgie Plastică şi Arsuri din Bucureşti, pentru 16 infracţiuni de luare de mită.

Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că, în perioada ianuarie 2013 - ianuarie 2014, Vitalie Stan, în calitate de medic primar şi manager al Spitalului, ar fi pretins şi primit de la 16 paciente sume de bani cuprinse între 1.100 de euro şi 2.700 de euro, pentru a le efectua diferite operaţii estetice în unitatea medicală de stat menţionată.

„În concret, suspectul Vitalie Stan ar fi internat pacientele respective sub pretextul unor afecţiuni ce necesitau corecţii chirurgicale, iar în schimbul sumelor de bani primite, ar fi efectuat în cadrul spitalului de stat operaţii estetice care se pot efectua în clinicile private. În total, acesta ar fi primit de la cele 16 paciente suma totală de 25.000 de euro”, spun anchetatorii.

Schema operațiilor pe bani publici

În 2014, zece persoane - nouă medici, printre care și medicul Vitalie Stan și o recepționeră - au fost reținute în dosarul operațiilor estetice pe bani publici. Aceștia au fost eliberați ulterior, după ce ordonanțele de reținere au expirat.

Zeci de discuţii telefonice între pacienţi şi medici sau asistente arată care era mecanismul prin care personalul se îmbogăţea, iar spitalul şi Casa de asigurări de sănătate erau prejudiciate.

Pacientele care voiau operaţii estetice, de cele mai multe ori rinoplastii şi implant mamar, dar şi liposucții, îi sunau pe medici. Aceştia le chemau la consultaţie, unde le spuneau că se pot opera la spital, mai ieftin, sau la clinica privată, mai scump. Prima variantă este de cele mai multe ori aleasă.

Doctorii le cereau apoi pacientelor să aducă adeverinţa de asigurat şi bilet de trimitere de la medicul de familie.

Apoi, la internare, acelaşi chirurg ar fi trecut în fişa diagnostice false , care să justifice decontarea operaţiilor la Casa de Asigurări de Sănătate.

Anchetatorii spun că doctorii ajungeau să câştige astfel, de la o singură persoană, între 450 euro şi 3.400 euro, în funcţie de tipul intervenţiei. Sumele erau împărţite apoi între membrii echipei, inclusiv cu anestezistul, pentru ca sistemul să funcţioneze şi mai departe, şi fiecare să fie interesat să păstreze tăcerea.

În total, la medicii vizaţi de percheziţii au fost găsită o avere de peste jumătate de milion de euro, susţin anchetatorii.

Pacientele plăteau mai puţin la spital faţă de o clinică privată:

- o rinoplastie costa între 1400 şi 3000 Euro

- un implant mamar: între 2000 şi 3000 Euro

- mastopexie (ridicare sâni): 1800 Euro

- abdominoplastie, adică eliminarea burţii: între 2200 şi 3000 Euro

- blefaroplastie, adică operarea în zona ochilor: 1000 Euro.

 

Sursa: Știrile PRO TV


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30        

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top