fbpx
Piromanul care a incendiat două autoturisme în Iași a fost reținut

Piromanul care a incendiat două autoturisme în Iași a fost reținut


Poliţiştii ieşeni au efectuat două percheziţii domiciliare într-un dosar penal de distrugere în formă continuată. Un tânăr a fost reţinut pentru 24 de ore.

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Iaşi, cu sprijinul Serviciului de Acţiuni Speciale Iaşi, au desfăşurat, duminică, două percheziţii domiciliare, pe raza municipiului Iaşi, în cadrul unui dosar penal de distrugere în formă continuată.

„Din investigaţiile efectuate până în prezent s-a constatat faptul că în noaptea de 18 spre 19 septembrie a.c., un tânăr de 24 de ani ar fi incendiat două autoturisme parcate pe raza municipiului Iaşi, aparţinând unor cunoscuţi ai acestuia, incendiile extinzându-se ulterior la alte două autoturisme.

În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 20 septembrie a.c., tânărul cercetat pentru distrugere în formă continuată a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, fiind introdus în arestul I.P.J. Iaşi”, se arată în comunicatul Poliției Ieșene.

Acesta va fi prezentat, astăzi, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.

Activităţile au beneficiat de sprijinul Brigăzii de Operaţiuni Speciale Iaşi.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30 31  

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top