fbpx
 

Primar din Argeș trimis în judecată de procurorii DNA pentru retrocedarea ilegală a... 150 de hectare de teren: prejudiciul estimat este de 8,4 milioane de euro


Procurorii DNA Piteşti au dispus, miercuri, retrimiterea în judecată, în stare de libertate, a fostului primar al comunei argeşene Bradu, Costel Zamfir, pentru abuz în serviciu. Fostul edil este acuzat că a retrocedat terenuri în mod nelegal, prejudiciul provocat fiind estimat la peste 8,4 milioane de euro.

„Zamfir Costel, la data faptei primar şi preşedinte al Comisiei locale de fond funciar al comunei Bradu, judeţ Argeş, pentru comiterea infracţiunii abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată (159 acte materiale). Precizăm că, anterior, în etapa procesuală a camerei preliminare, prin încheierea din data de 19 septembrie 2019, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Argeş, definitivă prin încheierea din data de 30 ianuarie 2020, pronunţată de judecătorii de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Piteşti, s-a dispus restituirea prezentei cauze la Serviciul teritorial Piteşti”, se arată într-un comunicat al DNA, preluat de Epoch Times.

După reluarea urmăririi penale şi efectuarea actelor de urmărire penală necesare pentru remedierea neregularităţilor constatate, în rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut în esenţă următoarea stare de fapt:

Inculpatul Zamfir Costel, în calităţile menţionate mai sus, în exercitarea atribuţiilor de serviciu ce decurgeau din funcţia de preşedinte al comisiei locale de fond funciar, în perioada iunie 2000 – mai 2007, ar fi încălcat dispoziţiile legale ce reglementează procedura de reconstituire a dreptului de proprietate privată pentru terenuri agricole, stabilind, în mod nelegal, dreptul de proprietate al unor persoane pe suprafeţe de teren situate pe raza teritorial - administrativă a comunei Bradu, judeţul Argeş (lângă autostrada Bucureşti - Piteşti).

Toate suprafeţele de teren retrocedate (ce însumează 1.508.903 mp) ar fi fost suprapuse cu terenurile aflate în proprietatea unor persoane din comuna Oarja, care deţineau titluri de proprietate anterioare, valabile. În acest sens, inculpatul ar fi întocmit înscrisuri oficiale ori ar fi alterat astfel de înscrisuri care au stat ulterior la baza emiterii titlurilor de proprietate prin încălcarea dispoziţiilor Legii nr.18/1991, în sensul inexistenţei dreptului la reconstituirea/constituirea dreptului de proprietate ori cu privire la nerespectarea amplasamentelor.

Prin acţiunile sale, inculpatul Zamfir Costel ar fi cauzat producerea unei pagube materiale în cuantum total de 26.390.412 lei (echivalentul a 8.404.590 euro) sau vătămarea intereselor legitime persoanelor care deţineau un titlu de proprietate valabil.

Potrivit procurorilor DNA, nu au fost dispuse măsuri asiguratorii în cauză în vederea reparării pagubelor produse prin infracţiune deoarece, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că Zamfir Costel nu deţine în proprietate bunuri mobile sau imobile.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Argeş.

 

Sursa: Epoch Times


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: