Procurorii DNA - Serviciul Teritorial Braşov efectuează joi percheziţii domiciliare în 22 de locaţii situate pe raza judeţelor Braşov, Harghita şi Iaşi, din care patru sunt instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice şi sediile unor societăţi comerciale.
Potrivit unui comunicat al DNA, acţiunea are loc într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, săvârşite în perioada decembrie 2019 - până în prezent.
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupție și asimilate celor de corupție, săvârşite în perioada decembrie 2019 - prezent”, a transmis DNA într-un comunicat de presă.
Potrivit Digi24, procurorii anticorupție fac cercetări la spitalele de Boli Infecțioase și Neuropsihiatrie din municipiul Brașov, dar și la Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc, din județul Harghita, unde sunt tratați pacienți cu coronavirus.
Procurorii efectuează percheziții și la sediul biroului pentru operațiuni speciale, aflat în subordinea Inspectoratului General al Poliției Române. Sunt vizați șeful biroului județean și un ofițer.
De asemenea, au loc percheziții și la Spitalul Municipal din Miercurea Ciuc și la domiciliul managerului.
Sursa: Digi24