fbpx
Portokal
O tânără din România a pus pe jar autoritățile austriece, după ce a dispărut în noapte și a anunțat că se sinucide

O tânără din România a pus pe jar autoritățile austriece, după ce a dispărut în noapte și a anunțat că se sinucide


O româncă a provocat o adevărată desfășurare de forțe într-o mică localitate din Austria. Aceasta a fugit dintr-o mașină, după ce i-a spus șoferului că are nevoie la toaletă și s-a rătăcit în întuneric, la temperaturi sub zero grade.

„Am primit alarma prin intermediul centrului de control, ni s-a spus că o persoană isterică a sunat din Kienberg, de la gară, a coborât dintr-un vehicul și a fugit. Femeia a sunat la numărul de urgență și și-a exprimat intenția de a se sinucide”, a declarat comandantul de poliție al districtului Scheibbs, Thomas Heinreichsberger, pentru presa locală, relatează Știrile Pro TV.

Polițiștii s-au deplasat imediat la gara din Kienberg, unde au găsit o mașină cu plăcuțe de înmatriculare vieneze și doi ocupanți. Femeia și bărbatul - ambii din Viena - vizitaseră un prieten în Gaming și se îndreptau spre casă, alături de românca în vârstă de 20 de ani.

Tânăra s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice. Pe drum, ea ar fi spus că trebuie să meargă la toaletă, iar șoferul a oprit la gara Kienberg. Atunci, românca a ieșit din mașină și a luat-o la fugă.

Cei doi vienezi le-au spus polițiștilor că au urmat-o, dar i-au pierdut urma în întuneric. Înainte să ceară să oprească mașina, românca se certase violent la telefon cu iubitul ei.

Polițiștii au plecat în căutarea tinerei. Au fost solicitate mai multe patrule de câini de serviciu și elicopterul poliției, care însă nu a putut să decoleze din cauza vremii.

Au încercat să o contacteze telefonic pe tânără, însă aceasta nu a răspuns. Însă la aproximativ o oră și jumătate după primul apel, românca de 20 de ani a sunat din nou la numărul de urgență, spunând că s-a rătăcit și că îi este foarte frig.

Polițiștii au reușit să o găsească, cu puțin înainte de miezul nopții, căzută în zăpadă, lângă conacul din Kienberg.

„Femeia era complet dezorientată și intrase în hipotermie severă, la temperi de sub zero grade. Norocul ei a fost că nu a căzut în râul din apropiere”, a declarat Heinreichsberger.

Crucea Roșie a îngrijit-o pe tânără, care pe lângă hipotermie avea și (julituri la genunchi. Ea a fost transportată la spital.

Toți cei trei ocupanți ai vehiculului au fost denunțați pentru o posibilă încălcare a restricțiilor de deplasare impuse în Austria.

 

Sursa: Știrile PRO TV


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30    

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top