fbpx
Portokal
Crimele de la Onești, detalii: Agresorul a plecat de acasă înarmat cu un cuțit, cu intenția de a se răzbuna. Cum a reușit să își imobilizeze victimele

Crimele de la Onești, detalii: Agresorul a plecat de acasă înarmat cu un cuțit, cu intenția de a se răzbuna. Cum a reușit să își imobilizeze victimele


Procurorii cer arestarea preventivă a bărbatului din Onești care a sechestrat și apoi a ucis doi muncitori. Potrivit anchetatorilor, bărbatul a plecat de acasă cu intenţia de a se răzbuna. Avea asupra sa un cuţit cu lama de 27 de centimetri, spray paralizant şi 10 coliere autoblocante cu care apoi și-a imobilizat victimele. El a început să lovească victimele, cu cuțitul, după ce unul dintre muncitori l-a lovit cu piciorul, conform anchetatorilor, care relatează și modul în care bărbatul a reușit să își imobilizeze victimele.

Parchetul Tribunalului Bacău cere arestarea preventivă a lui Gheorghe Moroșan, pentru infracțiunea de omor calificat.

Potrivit procurorilor, în 1 martie, bărbatul și soția sa au plecat de acasă cu intenția de a se răzbuna, după ce au fost anunțați că în apartamentul din care fuseseră evacuați în 2010 au loc lucrări de renovare.

Astfel, el a plecat de acasă cu un cuțit și cu sprayuri paralizante și a cumpărat de la magazin 10 coliere autoblocante, cu dimensiunea de 50 de cm fiecare, pe care avea să le folosească ulterior la imobilizarea victimelor, relatează HotNews.

Procurorii relatează și cum a reușit bărbatul să își imobilizeze victimele și cum i-a ucis pe cei doi bărbați.

Cronologia faptelor, prezentată de Parchetul Tribunalului Bacău:

  • „Inculpatul M.G. a locuit în apartamentul din str. Stirenului nr. 1, sc. B, ap. 11, Mun. Oneşti, împreună cu soţia sa, M.A. În cursul anului 2009/2010, ca urmare a unei sentinţe civile, M.G. şi M.A. au fost nevoiţi să părăsească locuinţa care a trecut în proprietatea persoanei juridice S.C. C. S.A.
  • La data de 01.03.2021, fiind anunţaţi în prealabil de o persoană că în fostul lor apartament (nr. 11) se efectuează lucrări de renovare, soţii M.G. şi M.A. au plecat de la domiciliul lor din com. Bogdăneşti, jud. Bacău, cu intenţia de a se răzbuna şi de a atrage atenţia asupra cauzei lor vizând situaţia juridică a acestui imobil. Înainte de a ajunge la locaţia menţionată inculpatul M.G. s-a deplasat la un magazin din Mun. Oneşti, de unde în intervalul orar 11:26-11:29 a achiziţionat 10 coliere autoblocante, de culoare neagră, cu dimensiunea de 50 de cm fiecare, pe care avea să le folosească ulterior la imobilizarea victimelor. De asemenea, la plecarea de la domiciliul din Bogdăneşti, inculpatul a luat asupra sa un cuţit, iar după săvârşirea faptei reţinute în sarcina sa s-a constatat că în hanoracul cu care a fost îmbrăcat avea şi două recipiente spray piper.
  • Ajuns la locul faptei, inculpatul M.G. a pătruns în interiorul fostului său apartament pe uşa care nu era asigurată, în apartament aflându-se la acel moment victimele P.D. şi I.S., angajaţi ai S.C. C. S.A., care executau reparaţii la instalaţia electrică. Fiind înarmat cu un cuţit, inculpatul M.G. i-a ameninţat pe cei doi muncitori aflaţi în imobil şi a reuşit să le lege mâinile cu clemele din plastic achiziţionate cu puţin timp în urmă, lipsindu-i de libertate în mod ilegal. Inculpatul M.G. a încuiat uşa de acces în apartament, folosind cheile ce se aflau în yală iar ulterior a trecut la punerea în aplicare a planului său.
  • La ora 11:48:39, conform fişei de eveniment, inculpatul M.G. a sunat la numărul unic de urgenţă 112 unde a sesizat faptul că a privat de libertate două persoane şi a solicitat intervenţia echipajelor de poliţie.
  • Inculpatul M.G. a condus victimele într-unul din balcoanele locuinţei şi timp de mai multe ore a purtat negocieri cu organele de poliţie direcţionate la locul evenimentelor, având asupra sa cuţitul şi ameninţând că îi va ucide pe cei doi dacă nu îi sunt îndeplinite toate solicitările.
  • În jurul orei 17:00, în timp ce inculpatul M.G. se afla în continuare în balcon, în partea stângă a acestuia aflându-se victima P.D. iar în partea dreaptă victima I.S., ca urmare a unui gest de apărare efectuat de P.D., care l-a lovit cu piciorul pe inculpat, M.G. a început să îi agreseze pe cei doi cu arma albă avută asupra sa, cu lungimea lamei de 27 cm. După prima lovitură aplicată victimei P.D. în interiorul balconului, aceasta, victima I.S. şi inculpatul M.G. au părăsit balconul, iar în interiorul apartamentului inculpatul a continuat să lovească în mod repetat cele două victime cu acel cuţit.
  • La faţa locului se aflau la acel moment echipaje ale Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul I.P.J. Bacău iar când s-a constatat că inculpatul M.G. a început să agreseze persoanele private de libertate, au intervenit prin spargerea uşii de acces in imobil. În acele împrejurări au fost executate mai multe focuri de armă asupra inculpatului M.G. în vederea înlăturării stării de pericol, la momentul intervenţiei inculpatul având în continuare cuţitul în mână.
  • După imobilizarea inculpatului M.G. personalul de pe echipajele de prim ajutor a intervenit în vederea acordării îngrijirilor medicale, atât celor două victime I.S. şi P.D. care prezentau plăgi înjunghiate dar şi agresorului care prezenta leziuni prin împuşcare.
  • Victima I.S. a fost transportată la Spitalul Municipal Oneşti, unde a decedat la scurt timp, iar victima P.D. a fost supusă manevrelor de resuscitare la faţa locului, însă fără rezultat, fiind declarat decesul".

Conform fişei de constatare preliminară medico-legală, cauzele decesului victimei P.D. sunt:

  • hemoragie externa;
  • secţiuni de vase femurale, tibiale, colodafragmatice;
  • plăgi înjunghiate multiple – loviri cu corp tăietor înţepător.

Conform fişei de constatare preliminară medico legală, cauzele decesului victimei I.S. sunt:

  • hemoragie internă;
  • plăgi pulmonare, hemotorax, hepato-diafragmatice;
  • plăgi înjunghiate multiple – loviri cu corp tăietor înţepător.

Procurorii spun că agresorul a fost audiat în 5 martie, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, unde este internat, iar dosarul a fost înaintat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bacău cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Apartamentul în care au fost comise crimele fusese al agresorului, iar acum se afla în proprietatea Chimcomplex în urma unei executări silite.

Autorul dublei crime are patru condamnări la activ, în anii 1987, 1991, 1992 şi 2010, ultima fiind în Italia pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice sau a stupefiantelor.

El a spus că adjunctul Poliției Județene Bacău, care se afla la comandă la momentul tragediei, a mers cu întârziere la fața locului, a minimizat evenimentul și nu au fost luate măsuri deși agresorul a amenințat de mai multe ori că va comite fapte de violență. Conducerii Poliției Onești i se impută că a ignorat trecutul agresorului, iar reclamațiile lui și amenințările anterioare ale acestuia nu au fost documentate corespunzător.

De asemenea, comunicarea cu autorul înainte de sosirea negociatorului a fost una defectuoasă, ceea ce a contribuit la sporirea stării de irascibilitate a agresorului, iar măsurile dispuse la fața locului au fost deficitare, a spus Bode.

 

Sursa: HotNews


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Mai 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31            

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top