fbpx
Portokal
Fostul baron de Brăila, Bunea Stancu, achitat într-un proces de corupție alături de alți 14 funcționari ai CJ Brăila

Fostul baron de Brăila, Bunea Stancu, achitat într-un proces de corupție alături de alți 14 funcționari ai CJ Brăila


La capătul unui proces care a durat șapte ani, Tribunalul Vrancea l-a achitat, pe 7 aprilie, pe Gheorghe Bunea Stancu, fost președinte al Consiliului Județean (CJ) Brăila, de acuzațiile de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată și conflict de interese, pe motiv că faptele nu sunt prevăzute de legea penală. Aceeași decizie a fost luată și față de alte 15 persoane inculpate în dosar, printre care se numără și Florin Mija, fost vicepreședinte al CJ Brăila, scrie Libertatea.

Judecătorii au dispus încetarea procesului penal față de un funcționar al CJ Brăila care a decedat în timpul procesului. Și trei firme puse sub acuzare de procurorii anticorupție au fost achitate. Este vorba de SC Tancrad SRL Galați, SC Concivia SA Brăila și SC Tancrad Construct SRL Brăila. Decizia instanței nu este definitivă.

Tribunalul Vrancea a ridicat sechestrele instituite de către DNA Galați pe bunurile mobile si imobile ale fostului președinte al CJ Brăila și a mai multor inculpați din dosar. Procurorii anticorupție l-au acuzat pe Gheorghe Bunea Stancu că s-a folosit de funcția pe care o deținea la acel moment pentru a favoriza anumite firme la licitațiile organizate de CJ Brăila.

„Ar fi trebuit să asigure respectarea şi aplicarea dispoziţiilor legale în ceea ce priveşte desfăşurarea corectă a procedurilor de achiziţie publică, precum şi gestionarea eficientă a fondurilor instituţiei publice la care erau angajaţi, s-au folosit de prerogativele conferite de funcţiile deţinute, prejudiciind Consiliul Judeţean Brăila şi lezând interesele legitime ale altor agenţi economici participanţi la aceste proceduri, în acelaşi timp determinând şi producerea unui prejudiciu patrimonial foarte mare în dauna Consiliului Judeţean Brăila”, susțin reprezentanții DNA Galați.

În perioada 2009 – 2010, Gheorghe Bunea Stancu și Florin Mija şi-au încălcat atribuţiile de serviciu, în contextul procedurilor de atribuire a unor contracte de achiziţii publice, pentru realizarea unor obiective de interes local şi judeţean, organizate de CJ Brăila, spun procurorii.

„Modul în care au fost organizate şi s-au derulat licitaţiile în perioada de referinţă determinat ca trei societăţi comerciale să deţină monopolul lucrărilor licitate de CJ Brăila, fiind practic singurele firme care participau şi câştigau contractele de achiziţie publică pe plan local şi judeţean. În situaţia în care existau şi alţi ofertanţi, firmele agreate fie ofereau preţul cel mai mic, fie îndeplineau „anumite” condiţii apreciate ca esenţiale de către membrii comisiilor de analizare şi evaluare a ofertelor, situaţie care, în mod inevitabil, a dus la câştigarea procedurilor respective”, au stabilit anchetatorii.

Potrivit procurorilor anticorupție, fostul președinte al CJ Brăila era la data faptelor acționar. în mod indirect, la două firme cărora le-a atribuit contracte. În 2012, Stancu a întocmit şi adoptat atât expunerile de motive, cât şi hotărârile Consiliului Judeţean Brăila, şi a semnat contractele de asociere între CJ Brăila cu SC Clubul de Fotbal Brăila SA, respectiv cu Asociaţia Sportivă Handbal Club „Dunărea” Brăila, în baza cărora a fost încasată suma totală de 7.512.207 lei.

De asemenea, în calitate de şef al CJ Brăila, Bunea Stancu a acordat și cinci contracte în valoare totală de 2,7 milioane de lei, fără TVA, firmei Concivia, pe care o controla la acel moment prin intermediul unei alte societăți, Bursagrirom SA, spun anchetatorii.

 

Sursa: Libertatea


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30    

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top