fbpx
Portokal
Plângere penală împotriva consilierului onorific al ministrului Sănătății care a accesat datele din Registrul de Vaccinare

Plângere penală împotriva consilierului onorific al ministrului Sănătății care a accesat datele din Registrul de Vaccinare


Corpul de control al Prim-ministrului a depus plângere penală la Parchetul General după ce consilierul onorfic al ministrului Sănătății a accesat datele din Registrul Național de Vaccinare.

Este vorba despre Ștefan Voinea, cel care  a și publicat datele privind numărul de centre de vaccinare, multe dintre ele destinate doar anumitor categorii de bugetari, și privind numărul de oameni imunizați. Ștefan Voinea a făcut acest lucru nefiind în contract cu Ministerul Sănătății.

Corpul de Control al premierului explică sesizarea penală prin faptul că a-i atribui unui consilier onorific, în cazul de față cel al ministrului Sănătății, Ștefan Voinea,  accesul la un sistem de date, poate crea un mecanism de eludare a regimului incompatibilităților și al conflictului de interese.

Într-un comunicat al Guvernului se arată că din partea Ministerului Sănătății, la Registrul Național de Vaccinare au acces 4 persoane, însă instituția condusă de Vlad Voiculescu a nominalizat reprezentanții în cauză  „fără a exista un act administrativ de delegare/încredințare a unor atribuții, și a limitelor de competență sau care să stipuleze perioada de la care au acces la platformă.”

Printre cei care au accesat Registrul este și Ștefan Voinea care recent, a povestit cum a accesat baza de date.

Este vorba despre o interfață separată, care conține doar date numerice, spune acum corpul de control.

„Eram pe drum, dinspre Cluj către Craiova, am solicitat accesul prin VPN, am încercat să mă conectez, acest lucru nu a funcționat, iar asta a fost interpretată de către sistemele automate ca un potențial atac cibernetic. Dar era vorba de mine, care aveam acces legitim la contul de monitorizare al ministrului.”

Corpul de Control al premierului a început controlul la Institutul de Sănătate Publică, administratorul RNV, după ce  la 7 martie, într-un interval de aproximativ 30 de minute, au existat 181 de încercări nereușite de acces la platforma folosindu-se contul alocat Ministerului Sănătății, de pe o adresă  IP găzduită pe un server privat din Germania.

 

Sursa: Europa FM


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Mai 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31            

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top