fbpx
Portokal
23 de ani de închisoare pentru o femeie din Brăila care și-a ucis soțul și i-a tranșat corpul

23 de ani de închisoare pentru o femeie din Brăila care și-a ucis soțul și i-a tranșat corpul


O femeie în vârstă de 31 de ani, din Brăila, acuzată că şi-a ucis soţul, apoi i-ar fi tranşat trupul şi l-ar fi ascuns în mai multe locuri din curtea locuinţei a fost condamnată de judecătorii Tribunalului Brăila la 23 de ani de închisoare.

Potrivit deciziei Tribunalului Brăila, femeia a fost condamnată la 22 de ani închisoare pentru omor în condiţii de violenţă în familie şi la 3 ani închisoare pentru profanare de cadavre, iar în urma contopirii pedepselor au rămas cei 22 de ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de un an, conform Agerpres. Sentinţa nu este una definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Galaţi.

Femeia, mamă a doi copii, a fost trimisă în judecată ca principală suspectă pentru omor şi profanare de cadavre, după ce, în octombrie 2018, în curtea locuinţei sale au fost găsite părţi din trupul soţului, poliţist local, dat dispărut cu doi ani înainte.

Bărbatul, în vârstă de 48 de ani, poliţist local în comuna Viziru, fusese dat dispărut de către una dintre surorile sale, după ce soţia lui le-a spus apropiaţilor că soţul i-a plecat la muncă în străinătate în decembrie 2016 şi nu mai ştie nimic despre el.

Conform anchetatorilor, în octombrie 2018, în timp ce făceau curăţenie într-un grajd al casei, rudele dispărutului au descoperit picioarele bărbatului. Poliţiştii au fost alertaţi şi au deschis o anchetă, iar în urma cercetărilor au mai găsit în podul casei craniul bărbatului, iar în closetul din curte actele şi hainele fostului poliţist local.

 

Sursa: HotNews


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30        

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top