fbpx
 
Arest la domiciliu pentru un tânăr din Iași care a lăsat trei persoane fără telefonul mobil

Arest la domiciliu pentru un tânăr din Iași care a lăsat trei persoane fără telefonul mobil


Poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Iaşi au identificat un tânăr de 23 de ani bănuit de furt calificat şi tentativă la furt calficat.

„Din investigaţiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că în perioada decembrie 2020 – februarie 2021, în timp ce s-ar fi aflat pe raza municipiului Iaşi, acesta ar fi sustras telefoanele mobile a trei persoane, iar la data de 3 martie a.c. i-ar fi sustras telefonul mobil unei tinere, aceasta recuperând ulterior prejudiciul.

În cadrul dosarului penal, la data de 23 aprilie a.c., poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Iaşi, cu sprijinul luptătorilor Serviciului de Acţiuni Speciale Iaşi, au efectuat o percheziţie domiciliară pe raza municipiului Iaşi, în urma căreia au fost ridicate mai multe mijloace materiale de probă”, arată reprezentanții IPJ Iași.

În baza probatoriului administrat în cauză, tânărul a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, iar sâmbătă, 24 aprilie a.c., acesta a fost prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi şi Judecătoriei Iaşi, instanţă care a dispus faţă de acesta măsura preventivă a arestului la domiciliu pentru 30 de zile.

Cercetările continuă.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30