fbpx
Portokal
23 de lăutari din județul Dâmbovița, reținuți după ce au încasat nemeritat indemnizații de pandemie

23 de lăutari din județul Dâmbovița, reținuți după ce au încasat nemeritat indemnizații de pandemie


Peste 20 de persoane din Dâmboviţa au fost reţinute, miercuri, pentru înşelăciune, fals şi fals în declaraţii, după ce au spus, deşi nu era adevărat, că activitatea artistică le-a fost afectată de pandemie şi au cerut indemnizaţii, informează IPJ Dâmboviţa.

Cei 23 de reţinuţi se pare că erau lăutari care ar fi încasat nemeritat indemnizaţii de la Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială.

„Ca urmare a activităţilor de cercetare desfăşurate în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, fals, uz de fals şi fals în declaraţii, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au pus în aplicare 24 de mandate de aducere. Toate persoanele au fost conduse la sediul poliţiei pentru audieri. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că, în perioada octombrie 2020 - aprilie 2021, cu ajutorul administratorilor a două societăţi comerciale, ar fi fost întocmite în fals contracte de prestări servicii din care să rezulte că activitatea artistică a bănuiţilor ar fi fost afectată de pandemia de COVID-19", precizează IPJ Dâmboviţa.

În baza declaraţiilor întocmite în fals, persoanele în cauză ar fi obţinut indemnizaţii din partea Agenţiei pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, fiind creat un prejudiciu de 1,55 de milioane de lei.

Faţă de 23 de persoane a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând ca joi să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte pentru dispunerea unor măsuri preventive.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iulie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30 31  

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top