fbpx
Portokal
Cei trei bărbați care au agresat un activist din Buzău sub ochii polițiștilor au fost reținuți (VIDEO)

Cei trei bărbați care au agresat un activist din Buzău sub ochii polițiștilor au fost reținuți (VIDEO)


După ce un buzoian, în vârstă de 41 de ani, a fost agresat de către trei persoane în fața poliției, în timp ce se afla în trafic, polițistii i-au reținut pentru 24 de ore pe cei trei bărbați, cu vârste de 27 și 44 de ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Cei trei bărbați urmează a fi prezentați magistraților, cu propunere de arestare preventivă, iar cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor circumstanțelor în care s-a produs evenimentul, anunță IPJ Buzău.

Conducerea Poliției Române a dispus efectuarea de verificări, cu privire la modul de intervenție, prin specialiștii Direcției Control Intern-I.G.P.R., pentru a se stabili dacă polițiștii din Buzău au acționat conform prevederilor legale în vigoare.

Un bărbat, supranumit Activistul buzoian, a fost bătut duminică dimineață în județul Buzău de față cu polițiștii după ce acesta a încercat să prezinte publicului și autorităților comercializarea ilegală a puilor vii, după ce ANSVA a interzis comerțul cu păsări vii, excepție făcând fermele autorizate.

Nițu Robert Gabriel, cunoscut drept Activistul buzoian, a început să filmeze în timp ce conducea încercând să scape de un grup de vânzători de pui și găini din Săpoca. Acesta era cu poliția în telefon când a fost blocat în trafic și apoi atacat de vânzători. I-au spart geamul mașinii și l-au lovit, apoi a reușit să scape.

S-a întâlnit cu un echipaj de poliție la Cernățești, în schimb când polițiștii au oprit mașinile agresorilor, aceștia au reușit să ajungă din nou la Nițu Robert Gabriel, care era în mașină, și l-au lovit dintr-o parte și din cealaltă.

A reușit din nou să fugă și în cele din urmă a fost adăpostit într-un sediu al poliției, moment în care și agresorii au fost reținuți.

Se pare că totul ar fi pornit de la faptul că el îi filma pe vânzătorii de păsări.

 

Sursa: HotNews


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Septembrie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top