fbpx
 
Dana și Robert Flavius Smoc sunt colegi de serviciu la Agronomie Dana și Robert Flavius Smoc sunt colegi de serviciu la Agronomie

Concursuri aberante la Agronomie: secretara rectorului și-a făcut sora Administrator Patrimoniu și cumnatul - Șef Serviciu (EP. 2)


* REPORTER DE IAȘI prezintă episodul 2 al angajărilor scandaloase de la Universitatea Agronomică.
* Pentru un post de Administrator patrimoniu I S, conducerea instituției a impus condiția exclusivă a licenței în horticultură – știința care studiază cultura și ameliorarea pomilor și arbuștilor fructiferi, viței de vie, legumelor și florilor.
* Horticultoarea Dana Smoc a concurat de una singură și a câștigat. Fix în aceleași zile ale lunii martie, soțul acesteia, Flavius-Robert Smoc, a trecut toate etapele și a fost instalat ca șef serviciu Mentenanță.
* Un detaliu de context: Dana Smoc este sora Mirelei Olariu, secretara lui Gerard Jităreanu, rectorul universității.
* Verdictul unui expert jurist: pentru postul Administrator patrimoniu, condiția „horticultură” a fost una restrictivă și a eliminat concurența reală, excluzându-i, de exemplu, pe economiști. „Concursurile (...) s-au desfășurat în condiții de totală transparență”, iar candidații soț-soție au obținut „rezultate foarte bune la proba scrisă și la interviu”, a comunicat conducerea instituției de învățământ superior.

Atribuții legate de achiziții, specialistă în flori
Pe 3 martie 2021 s-au comunicat rezultatele la selecția dosarelor, pe 10 martie a avut loc proba scrisă, pe 12 martie – interviul, iar pe 16 martie au fost afișate rezultatele finale la concursul pentru ocuparea postului de Administrator patrimoniu I S. Procedura de la Universitatea Agronomică, care recent și-a schimbat numele în Universitatea de Științele Vieții (USV) Iași, a fost câștigată de Dana Smoc, cu 87,17 puncte.
Paradox: condiția de studii a fost „horticultură”, adică s-a căutat un specialist în pomi și arbuști fructiferi, viță de vie, legume și flori, deși în bibliografie au fost enumerate legea achizițiilor publice și cele conexe, exemplu - Legea Educației.

Mai mult, chiar reprezentanții universități au admis că, în fișa postului, Dana Smoc are atribuții legate de derularea și finalizarea furnizării produselor din cadrul contractelor de achiziție publică, asigurarea cadrului legal de aprovizionare cu produse, analiza ofertelor, analiza serviciilor furnizorilor.
Ce arată derularea de concursuri similare, la alte universități

În 2019, Universitatea Transilvania din Brașov a scos la concurs un post de administrator patrimoniu pentru care a cerut studii superioare tehnice de lungă durată.

În martie 2021, Universitatea Tehnică din Cluj a organizat selecție pentru două posturi de administrator patrimoniu. În ambele cazuri, s-au solicitat studii superioare economice.

Tot anul acesta, la Universitatea „Ovidius” din Constanța – două posturi administrator patrimoniu S I – cu studii superioare (fără nominalizarea specializărilor) și cu vechimea: minimum 7 ani cu studii superioare, din care cel puțin 3 ani în achiziții publice.

Studii superioare, fără alte precizări, a cerut și Universitatea din Craiova la o procedură desfășurată acum cinci ani.

Studii superioare economice în domeniul Management a fost condiția impusă de Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” din Timișoara pentru același post de administrator patrimoniu, acum doi ani.
Concluzia unui jurist consultat de REPORTER DE IAȘI: solicitând doar studii în horticultură, conducerea universității din Iași a restricționat accesul la acest concurs și a eliminat, astfel, mare parte din concurența pe post.
Alt argument al expertului consultat de REPORTER DE IAȘI:
„Articolul 86, alin. 1, lit. a) din propriul Regulament intern al universității care stipulează: «Este interzisă discriminarea prin utilizarea de către USAMV Iași a unor practici care dezavantajează persoanele, în legătură cu relațiile de muncă, referitoare la anunțarea, organizarea concursurilor sau examenelor și selecția candidaților pentru ocuparea posturilor vacante»”.
Discuție REPORTER DE IAȘI – Mirela Olariu, secretara rectorului:
REPORTER DE IAȘI: Voiam să vă întreb despre angajarea surorii dvs., Dana Smoc.
Mirela Olariu: Dar eu n-am cum să vă dau detalii. Despre angajări puteți merge la serviciul Personal.
Dacă domnul rector ne dă „ok”-ul, să vorbim la Personal.
Domnul rector este ocupat acum.


Asta era, cum au fost angajați sora dvs., cumnatul dvs.

Ca orice altă angajare. Posturile au fost publicate.
Era cerința aceasta, strict Horticultură pentru Administrator patrimoniu. Cum a fost aleasă?
Există un președinte de comisie, eu chiar nu pot să vă dau detaliile astea.
Conducerea „a considerat oportună condiția studiilor de horticultură”
Jurnaliștii REPORTER DE IAȘI au fost la sediul USV Iași pentru a discuta acest caz cu Gerard Jităreanu, rectorul universității, și cu Paul-Corneliu Boișteanu, directorul general administrativ. Sub pretextul unei agende încărcate, aceștia au refuzat dialogul. Totuși, Boișteanu a răspuns în scris la întrebările adresate de REPORTER DE IAȘI. „Deși stabilirea condițiilor specifice ale unui concurs (în speță, condiția specifică a diplomei de licență în domeniul horticol) este un atribut al unității angajatoare, raportat la nevoile concrete ale acesteia, fiind o chestiune mai mult de oportunitate decât de legalitate, așadar în afara ariei de incidență a legii 544/2001, vă comunicăm, totuși, că această condiție a avut în vedere faptul că pentru postul de Administrator I S în cadrul Serviciului Achiziții Publice, post pe perioadă determinată, conducerea a considerat oportună condiția specifică a studiilor de horticultură din perspectiva unor proiecte și achiziții importante ce urmează a fi implementate, în principal, în cadrul Facultății de Horticultură, pe durată determinată, situație ce necesită cunoștințe de specialitate foarte concrete”, se arată în răspuns.
Expert: „Justificarea e hilară”
La începutul săptămânii, REPORTER DE IAȘI a scris că, la aceeași universitate, în poziția de șef serviciu Achiziții Publice a ajuns Cătălina Buta (foto jos), agronom.

„Această condiție (a studiilor agricole – n.r.) a fost stabilită (...) având în vedere specificul activității noastre – cel agricol (...), domeniu ce presupune cunoștințe tehnice/de specialitate foarte concrete, fără de care nu se poate desfășura o activitate de achiziție publică, mai ales de pe poziția de șef serviciu achiziții publice”, a justificat conducerea universității, prin semnătura lui Boișteanu.

Expertul consultat de REPORTER DE IAȘI a catalogat drept hazliu răspunsul șefilor universității. „Vorbim despre o instituție de învățământ superior care, probabil, are achiziții de zeci de milioane de lei anual, incluzând produse, servicii și lucrări. De la papetărie până la construirea și reabilitarea de clădiri. Profilul agricol reprezintă doar o mică parte. Justificarea e hilară. Pe același principiu, Universitatea de Medicină ar pune șef la Achiziții un cardiolog, cea de Arte un pictor, cea de Poliție un polițist și tot așa”, a precizat un jurist.
În răspunsul universității, Boișteanu a mai menționat: „Important este că acest concurs pentru postul de șef serviciu în cadrul Serviciului Achiziții Publice din Universitatea noastră, s-a desfășurat în condiții de totală transparență”. Specialistul consultat de REPORTER a completat: „Condițiile de transparență se referă, probabil, la publicitatea făcută concursului. Însă, și la Achiziții Publice, unde au cerut exclusiv agronom, și la Administrare Patrimoniu, unde a fost exclusiv horticultură, cerințele de studiu au fost restrictive. Și-atunci, la ce ajută transparența?”.
S-a căpătuit și cumnatul
Tot în primăvară și fix în aceleași zile, Flavius-Robert Smoc (soțul Danei Smoc și, totodată, cumnatul secretarei rectorului) a luat concursul de șef serviciu Mentenanță cu 84,75 p. În cazul său, a existat și un contracandidat, Eduard Iacob, notat cu 62 puncte la proba scrisă și, deci, respins. Iacob a contestat rezultatul, fără succes. „Comisia de contestație consideră că subiectele au fost elaborate foarte clar raportat la tematică și bibliografie, astfel încât susținerea contestatorului cu privire la ambiguitatea și inconsistența acestora este neîntemeiată”, a notat Paul-Corneliu Boișteanu, președintele Comisie de contestație.
Șefii Universității Agricole nu vor să dea detalii despre traseele profesionale ale Cătălinei Buta (șefa de la Achiziții) și ale Danei Smoc (administrator patrimoniu). „Specializările universitare (...), traseul profesional (...) sunt date cu caracter personal”, au menționat reprezentanții instituției în răspuns. Adică, rămân la secret.

Rectorul Jităreanu conduce direct sau indirect universitatea de mai mult de zece ani

„În ceea ce privește gradul de rudenie între Dana Smoc și doamna Mirela Olariu, această informație excede, din nou, interesul public al legii 544/2001. Atât timp cât nu există relații de subordonare ierarhică între acestea, pentru un posibil conflict de interese, viața privată a angajaților noștri nu prezintă interes”, a precizat Boișteanu.

Article image
* La concursul pentru șefia serviciului Achiziții Publice de la Universitatea Agronomică au fost excluși din start economiștii și juriștii, adică tocmai cei mai îndreptățiți * „E ca și cum la Universitatea de Medicină umană, ca șef la Achiziții, s-ar cere obligatoriu studii de stomatolog”, a explicat un expert jurist * Secretomanie generală: Cătălina Buta, câștigătoarea concursului, Corneliu Boișteanu, președintele comisiei...
Autor Cezar Moraru Anchete 05 Iulie 2021


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: