fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS

Percheziții într-un dosar de înșelăciune prin metoda „accidentul”: suspecți, 5 bărbați aflați în penitenciar

Percheziții într-un dosar de înșelăciune prin metoda „accidentul”: suspecți, 5 bărbați aflați în penitenciar


Două percheziţii domiciliare au fost efectuate de poliţiştii din Alba în judeţele Constanţa şi Caraş-Severin, într-un dosar de înşelăciune prin metoda ''accidentul'', suspecţi în acest caz fiind cinci bărbaţi, cu vârste cuprinse între 32 şi 38 de ani, care, în prezent, sunt încarceraţi într-un penitenciar din ţară.

„Ieri, 8 iulie, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia au efectuat două percheziţii domiciliare, pentru documentarea activităţii infracţionale a 5 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 32 şi 38 de ani, bănuiţi de înşelăciune, prin metoda 'accidentul', care, în prezent, sunt încarceraţi într-un penitenciar din ţară”, precizează vineri IGPR.

Potrivit sursei citate, din cercetări a reieşit că, în seara de 9 iunie, unul dintre bărbaţi ar fi apelat, din penitenciar, o femeie, de 72 de ani, din Alba Iulia, sub pretextul că ar fi reprezentanţi ai unui spital, iar fiica acesteia ar fi fost victima unui accident rutier grav şi i-ar fi solicitat 24.000 de euro, în vederea acoperirii unor costuri medicale.

Pentru a determina femeia să le ofere banii, unul dintre bărbaţi şi-ar fi schimbat tonalitatea vocii şi ar fi susţinut că este fiica victimei, confirmându-i cele prezentate, motiv pentru care aceasta a dat curs solicitării şi a înmânat, unor persoane, care s-au prezentat la domiciliul ei, 25.246 de euro, arată IGPR.

Pentru documentarea şi probarea activităţii infracţionale, joi, poliţiştii, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, au efectuat două percheziţii domiciliare, în judeţele Constanţa şi Caraş-Severin, în urma cărora au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, diferite mijloace de comunicaţii.

Poliţiştii din Alba Iulia au fost sprijiniţi de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, Serviciului pentru Acţiuni Speciale, Unităţii Centrale de Analiză a Informaţiei, precum şi ai inspectoratelor de poliţie judeţene Constanţa şi Caraş-Severin.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale, identificarea tuturor persoanelor implicate şi recuperarea prejudiciului.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top