fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS

Cei doi secui condamnați în urmă cu trei ani pentru terorism, eliberați condiționat de Tribunalul Brașov

Cei doi secui condamnați în urmă cu trei ani pentru terorism, eliberați condiționat de Tribunalul Brașov


Tribunalul Braşov a aprobat, printr-o sentinţă definitivă, eliberarea condiţionată a secuilor condamnaţi cu acuzaţia de terorism, a anunţat deputatul Terza-József Kulcsár de la Partidul Civic Maghiar (PCM), luni, pe pagina sa de Facebook, după ce a fost informat despre acest lucru de către familiile celor doi, transmite MTI, citat de G4Media.

Este de aşteptat ca István Beke şi Zoltán Szőcs să fie eliberaţi din închisoarea de la Codlea în cursul zilei de luni.

 

Cei doi maghiari au putut solicita eliberarea condiţionată începând din mai 2020. De atunci, au înaintat patru astfel de cereri, iar în urma conduitei exemplare de care au dat dovadă, comisia competentă din cadrul închisorii a propus de fiecare dată eliberarea.

 

Cu toate acestea, în cazul lui István Beke, până acum instanţele au respins fiecare cerere. Judecătoria Braşov a dispus de două ori eliberarea lui Zoltán Szőcs, însă după recursul parchetului, Tribunalul Braşov şi-a schimbat sentinţa.

 

Pedeapsa aplicată celor doi tineri secui condamnaţi cu acuzaţia de terorism expiră în şase luni.

 

În data de 4 iulie 2018, István Beke şi Zoltán Szőcs, doi activişti din Transilvania ai Mişcării de Tineret 64 de Comitate (HVIM), au fost condamnaţi, de către Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie, la câte cinci ani de închisoare cu executare, cu acuzaţia de terorism şi instigare la terorism.

 

Condamnarea lor a provocat indignare în rândurile maghiarilor din Transilvania, întrucât în calitate de primă instanţă, Curtea de Apel din Bucureşti a constatat că cea mai mare parte din rechizitoriul redactat de către DIICOT este nefondată, astfel că le-a aplicat acestora doar 11, respectiv 10 luni de închisoare – perioade pe care cei doi le-au petrecut, deja, în arest preventiv.

 

István Beke şi Zoltán Szőcs au fost prezentaţi în faţa instanţei după ce DIICOT concluzionat, în baza convorbirilor telefonice interceptate purtate de aceştia şi a unor petarde descoperite în locuinţa celui dintâi, că ar fi plănuit să detoneze o bombă artizanală la parada militară care a avut loc în piaţa centrală din Târgu Secuiesc, de 1 decembrie 2015, de Ziua Naţională a României.

 

Sursa: G4Media


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top