fbpx
 
Liderul contrabandiștilor de țigări din Arad, urmărit național, a fost capturat de polițiști după trei zile de căutări

Liderul contrabandiștilor de țigări din Arad, urmărit național, a fost capturat de polițiști după trei zile de căutări


Cosmin Mladin, liderul contrabandiştilor de ţigări din Arad, a fost prins de către poliţiştii Direcţiei de Investigaţii Criminale din IGPR, urmând ca acesta să fie închis într-un centru de reţinere, a anunţat joi DIICOT, transmite Agerpres.

El a fost dat în urmărire naţională, luni, după ce a primit mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile la Tribunalul Bucureşti.

Imediat după ce Tribunalul Bucureşti a decis arestarea preventivă a lui Mladin, dar şi a unui asociat al acestuia - Daniel Copil, poliţiştii arădeni i-au căutat pe cei doi la domiciliu şi în alte locuri, însă l-au găsit doar pe Daniel Copil.

Cosmin Mladin este considerat liderul afacerilor ilegale cu ţigări de contrabandă în judeţul Arad.

Arestarea lui Mladin are legătură cu o anchetă care s-a soldat cu 157 de percheziţii desfăşurate, în 13 iulie, de Poliţia Română şi DIICOT. Percheziţiile au avut loc în municipiul Arad şi în alte opt judeţe, pentru destructurarea unui grup infracţional organizat, format din circa 100 de persoane, specializat în contrabandă cu ţigarete şi spălare de bani.

„În cursul anului 2017, în municipiul Arad a fost constituit un grup infracţional organizat, format din aproximativ 100 de persoane, cu componentă transfrontalieră, care, profitând de diferenţa semnificativă a preţului de piaţă a ţigaretelor provenite din Ucraina, Republica Moldova şi Serbia, faţă de preţul celor din spaţiul Uniunii Europene, ar fi achiziţionat cantităţi importante de ţigarete, pe care le-ar fi introdus în ţară, prin sustragere de la controlul vamal şi comercializarea lor în România şi alte ţări vest-europene, aducând astfel prejudicii bugetului consolidat al statului şi obţinând sume impresionante de bani", informa un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române transmis în 13 iulie.

Ţigările achiziţionate din Ucraina, Republica Moldova şi Serbia ar fi fost încărcate în autotrenuri aparţinând unor societăţi de transport, controlate de segmentul extern al grupării - cetăţeni sârbi, ucraineni, moldoveni, fiind disimulate în alte categorii de mărfuri sau în autotrenuri declarate goale la intrarea în România. După introducerea acestora în ţară, erau transportate către depozite intermediare, unde erau descărcate de către membrii grupării.

„O parte din marfă se comercializa pe teritoriul României, iar o altă parte era disimulată în alte categorii de mărfuri (în principal piese şi subansamble auto) şi, ulterior, era transportată şi comercializată în Marea Britanie, Germania, Franţa sau Italia, autorităţile engleze reuşind să captureze, până în prezent, ţigarete pentru care valoarea totală a taxelor neachitate a fost calculată la aproximativ 10 milioane de lire sterline", mai arăta sursa citată.

După percheziţii, 23 de persoane au fost reţinute, iar anchetatorii au instituit sechestre pe 622 de autoturisme, capete de tractor şi semiremorci, 357 de suprafeţe de teren intravilane şi extravilane, 50 de imobile (apartamente şi case de locuit), dar şi asupra acţiunilor sau părţilor sociale deţinute la 18 societăţi comerciale. Au fost ridicate 27.200 de ţigarete, trei arme de vânătoare, precum şi sumele de 301.950 de lei, 101.015 euro şi 35.880 de dolari.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(1 Vote)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: