fbpx
 
Banii din PNDL au fost furați, copiii lui Cuza învață în școli vechi de 100 de ani. 9% absorbție în 7 ani

Banii din PNDL au fost furați, copiii lui Cuza învață în școli vechi de 100 de ani. 9% absorbție în 7 ani


* Grădinița e din 1940, cade varul de pe pereți. Localnicii din comuna Al.I. Cuza trebuie să-și țină copiii acasă anul acesta pentru că nu sunt locuri
* Proiectele erau din 2015-2017, dar în septembrie 2021 nici măcar n-au fost începute
* Al.I. Cuza are cea mai mică absorbție PNDL din județ, doar 9%
* Fostul primar PSD a avut 4 mandate, fără să facă nimic
* Ipoteza noii administrații: au umflat prețurile de proiectare și apoi au oprit investițiile. Abia acum, după 6 ani, se organizează licitațiile de execuție
* În 7 ani de PNDL, abia au terminat o școală cu două săli de clasă!

Imaginea eșecului în Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), studiu de caz comuna Alexandru Ioan Cuza. În cei 7 ani de PNDL I și PNDL II au depus 7 proiecte: reabilitarea a trei școli și două grădinițe, modernizarea unui pod și asfaltarea unui drum comunal.

Bilanțul e mai mult decât subțire: au fost finalizate doar drumul și o școală. Celelalte se află într-un stadiu incipient, deși vorbim de investiții mici, de câteva sute de mii de lei. Nu s-a ajuns nici măcar la adjudecarea licitațiilor pentru execuție.

„Dezinteres. Banii din proiectare au fost miza reală. Aceasta trebuie să fie de 5-7% din valoare, la noi a fost de 15%”, a spus Constantin Moisii, viceprimarul PNL al comunei.

Acesta a intrat în Executiv la sfârșitul anului trecut, după alegeri, și acuză greaua moștenire după cele aproape 4 mandate ale fostului primar PSD.

Din 2015 până în prezent, comuna Al.I. Cuza avea de cheltuit 6,12 milioane de lei prin PNDL, dar a realizat lucrări de numai 570.000 de lei (mai puțin de 120.000 de euro)

 

Grădinița are 100 de ani, copiii vor mai sta un an acasă
În Al.I. Cuza, infrastructura școlară e la pământ. Sunt 270 de elevi și 35 de preșcolari. Dintre aceștia, 10 copii de grădiniță vor rămâne acasă încă cel puțin un an. Nu este loc și pentru ei.
- „Câți copii încap aici?”, a întrebat REPORTER.
- „23-25 maxim”, au răspuns educatoarele.
- „Câte solicitări au fost?”
- „În jur de 35.”
- „Ce se întâmplă cu cei pentru care nu este loc?”, a mai întrebat REPORTER.
- „Vor rămâne încă un an acasă, în familii”, a fost răspunsul.

Reabilitarea și modernizare a două grădinițe, una în Șcheia și alta în satul reședință de comună, nici măcar nu au început, deși ambele sunt proiecte pe PNDL I, program care a demarat în 2015.

Vinerea trecută, două femei făceau curat în grădinița din Al.I. Cuza, o a treia vopsea gardul. Grădinița, în fapt două cămăruțe ponosite, e găzduită de o clădire din anii ’40 ai secolului trecut. „Niciun var nu-i putem da, că se împușcă și cade”, a spus vicele Moisii.

Mai mult, cele două grădinițe nu sunt încă în sistemul electronic de achiziții publice, asta însemnând că n-au demarat deocamdată procedurile de licitație. În 7 ani, nu s-a întâmplat absolut nimic cu aceste proiecte.

Grădinița din centrul comunei, chiar lângă Primărie, are aproape 100 de ani. Varul nu mai ține, trebuie ras totul până la cărămidă. Grădinița este de 7 ani în PNDL, nu s-a făcut nimic

 

Și la singura școală terminată constructorul a vrut să-i înșele
La școlile din Șcheia și Volintirești, sate ale comunei, investițiile se află la stadiul deschiderii ofertelor pentru proiectare și execuție. Viceprimarul a spus că dacă nu vor fi contestații după desemnarea căștigătorilor, lucrările ar putea începe chiar anul acesta. Dacă nu, probabil abia anul viitor.

„Vă aștept în decembrie 2022, eu zic că vor fi gata până atunci”, a afirmat liberalul Moisii. Așadar, la două grădinițe n-au demarat nici licitațiile, iar la două școli s-au deschis ofertele. Singura care este gata pentru noul an școlar, este școala din Al.I. Cuza, amplasată chiar lângă Primărie. Însă și această lucrare a fost cu poticneli. „Voiau să facă recepția fără gresie, fără scândura la pod, nu puseseră nici vată minerală. Am insistat la constructor până a refăcut totul așa cum trebuie”, a explicat viceprimarul.
„Vreo 40.000 de lei se câștiga din aceste omisiuni”, estimează edilul Moisii.

O femeie de serviciu vopsește gardul înainte de începerea școlii. E singurul lucru pe care îl poate face. Două școli stau închise în comună fiind abandonate 

80% din elevii comunei nu mai fac liceul

Surprinde acest chin incredibil. Modernizarea unei școli cu doar două clase, un vestiar, o cancelarie și un grup sanitar, o investiție de 600.000 de lei, cam cât o vilă mai pricopsită, a durat câțiva ani. Perioadă în care zeci de copii au fost plimbați cu microbuzul de la o școală la alta, după cum s-au găsit spații pentru ei.
De fapt, dezastrul din infrastructura școlară e completat de cifrele seci, statistica rece: din cei 270 de copii care sunt acum într-una dintre clasele I-VIII, doar 20% vor urma liceul. Restul de 80% vor abandona studiile. Rămân la munca agricolă sau pleacă în străinătate.
În Al.I Cuza, comună la drumul european E85, între Târgu Frumos și Roman, 80% din copii nu fac decât 8 clase. „Poate așa înțelegeți și de ce se votează oameni care patru mandate nu fac nimic”, explică sec viceprimarul.

Grădinița din Volintirești are ochii scoși, iar fondurile PNDL au lăsat în urmă o gaură neagră

 

Nici podul nu este început, după 6 ani de la aprobare
Podul peste pârâul Țigăncilor care face legătura în satul Cuza și exploatațiile agricole reprezintă investiția cea mai costisitoare, peste 2 milioane de lei. E din PNDL II, a fost desemnat câștigătorul. Dar lucrările n-au început încă.

Firma a depus cerere pentru recalcularea valorii, între momentele demarării proiectului, licitației și desemnării constructorului prețurile materialelor au crescut. „Trebuiau să înceapă pe 1 septembrie. Cred că cererea lor de recalculare va fi aprobată”, a precizat viceprimarul Moisii.

Acesta și-a impus termene ambițioase. „Toate proiectele de pe PNDL I și PNDL II vor fi gata în decembrie 2022. Iar pentru programul Anghel Saligny (un soi de PNDL III – n.r.) avem studiile deja făcute pentru 17 kilometri de drumuri”, a spus vicele de la Al.I. Cuza. Ar fi jumătate din rețeaua totală de drumuri a comunei. Pe actualele ulițe se ridică un praf gros și aerul este irespirabil.

Alături de aceste investiții, conducerea Primăriei vrea să modernizeze, din fonduri proprii, căminul cultural, o lucrare estimată la aproximativ 700.000 lei. Comuna, compusă din patru sate, este amplasată la 25 kilometri sud-vest de Tg. Frumos și numără 3.000 de suflete. Dar 500 sunt plecați la muncă în străinătate.

Interiorul școlii din Volintirești, care trebuia reabilitată prin PNDL. Copiii din sat sunt duși cu microbuzul până în Șcheia, unde învață în două ture

 

Patru mandate PSD: zero investiții
Pentru comunitățile mici, fondurile prin PNDL au fost o gură de oxigen. Însă proiecte mărunte, în genul acestor modernizări de școli, s-au făcut greu, la capătul unor lucrări care s-au întins cu anii. Delăsarea și mica ciupeală ar fi principalele două cauze.

„Și oamenii au avut așteptări mici și nu i-au sancționat pe cei care nu și-au făcut treaba”, a declarat viceprimarul Constantin Moisii. Acesta a ajuns în conducerea comunei după ce a activat ca șef de raion la Dedeman. Primarul nu era în Primărie, dar tânărul adjunct era deschis și de bună-credință. Are abia un an de mandat, încă nu s-a stricat.

Vechea administrație, condusă de primarul PSD Vasile Baciu, a mers din victorie în victorie, electoral vorbind. Baciu a murit în toamna anului 2019, în timpul celui de-al patrulea mandat în fruntea comunei. Dar sătenii sunt convinși că ar mai fi câștigat un mandat.

Comuna nu are bani de investiții din bugetul propriu. N-au decât 400.000 de lei pe an venituri din impozite, n-au fabrici, n-au turism. Nici bani de iluminat public nu sunt, datoriile erau atât de mari încât E.On era să lase comuna în întuneric. „Ne-a ajutat președintele CJ să plătim parțial datoriile”, explică viceprimarul din  comuna Al. I. Cuza.

Podul peste Pârâul Țigăncilor are 0% absorbție: nu s-a făcut nimic în 6 ani. Podul este extrem de important pentru comună, pentru că duce spre câmpurile agricole și este traversat de combine

 

Exemplul de la Tomești: „Suntem prezenți la București”

Cu toate că nu a avut multe proiecte pe PNDL, Ștefan Timofte, primarul comunei Tomești, a explicat care este rețeta succesului la acest gen de investiții cu fonduri de la Guvern. „Trebuie să fii mereu prezent la ministere. Ori eu, ori altcineva din conducerea Primăriei, la fiecare două-trei săptămâni mergem la ministere și ne interesăm de soarte proiectelor noastre. În ce stadiu sunt, ce mai lipsește, dacă trebuie să aducem completări. Altfel nu merge treaba”, a declarat Timofte.

Pe birou avea o foaie A4 plină cu numere de telefon scrise cu pixul: „Aici sunt fiecare minister, secretarii de stat, directorii. Am câte două numere la fiecare departament. Nu răspunde unul, îl sun pe celălalt”, mai zice primarul din Tomești.

 

Școala primară din Al.I. Cuza, singura terminată prin PNDL abia acum, în 2021. Are doar două săli de clasă, o cancelarie micuță și un vestiar

 

Investiții lăsate la mâna primarilor

Programul Național de Dezvoltare Locală a fost creația lui Liviu Dragnea, fostul lider al PSD, pe vremea când era ministru. „PNDL reprezintă sursa principală de finanţare pentru infrastructura locală şi are la bază principiul conform căruia în fiecare localitate din țară trebuie să fie asigurat un set minim de servicii publice (10S), în domeniile: sănătate, educație, apă – canalizare, energie termică și electrică, inclusiv iluminat public, transport/drumuri, salubrizare, cultură, culte, locuire și sport”, a fost prezentarea oficială a proiectului.

 

Viceprimarul Constantin Moisii (PNL) spune că toate investițiile vor fi terminate până în decembrie 2022. A pus chiar și un pariu cu REPORTER DE IAȘI

 

Contracte pentru firmele de casă
Contestatarii acestuia au spus că, de fapt, acest program este destinat primarilor de comune, ca vehicul electoral. Și, în plus, că reprezintă o oportunitate de sifonare a fondurilor publice.

Un exemplu elocvent a fost investigația jurnalistică a celor de la Recorder. O firmă de apartament, care în 2017 avea zero angajați, venituri sau cheltuieli și zero experiență în construcții, a primit în numai 4 luni (2018-2019) 130 de contracte cu statul, cu o valoare cumulată de 4 milioane de euro. De-a lungul ultimilor ani, numeroase astfel de contracte au făcut obiectul investigațiilor jurnalistice sau anchetelor penale.

Școala primară Volintirești, altă clădire abandonată și care trebuia să fie reabilitată prin PDNL

 

După 7 ani, încă mai sunt lucrări din PNDL 1
Cifrele pentru Iași:
PNDL I (2015 - 2021): proiecte depuse în valoare de 577 milioane de lei, din care au fost decontate 440 milioane de lei până în primăvara acestui an. Grad de absorbție: 76%
PNDL II (2017 – 2021): proiecte în valoare de 817 milioane de lei, decontate 568 milioane de lei, adică 70%
În total, în perioada 2015 – 2021, din fondurile PNDL a intrat în județul Iași 1 miliard de lei. Rezultă o medie de 10 milioane de lei pentru cei 99 de beneficiari (comune + orașe + CJ) puțin peste 1,4 milioane de lei anual de fiecare.

Sursa: răspunsul dat de Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, interpelării făcute de un parlamentar ieșean.

Unul din ultimele evenimente la Școala Volintirești a fost votarea din decembrie 2020. Școala a fost bună pentru vot, nu și pentru elevi

 

PNDL 3 a dus la ruperea Guvernului
Unul dintre fitilurile care a aprins scandalul în coaliția de guvernare a fost programul de investiții propus de PNL, intitulat Anghel Saligny. În valoare de 50 de miliarde de lei, acesta este considerat a fi un PNDL III, banii urmând să fie dirijați în următorii 7 ani către comunitățile locale. Destinația fondurilor ar fi către drumuri, sisteme de apă-canal și rețele de gaz metan. Premierul Florin Cîțu a admis că acest plan de investiții nu va demara anul acesta și, poate, nici în 2022.

Despre acest plan, reprezentanții USRPLUS au spus că este un mod prin care premierul Florin Cîțu încearcă să câștige competiția internă din PNL. ”PNDL 3 nu este altceva decât o mită politică, prin care se irosesc sume colosale fără niciun fel de control. Asta a făcut și Liviu Dragnea, la vremea lui (...). Nu avem cum irosi 10 miliarde de euro de dragul alegerilor interne din PNL. USR PLUS nu va gira așa ceva, indiferent de miza personală a lui Florin Cîțu, care este dispus, în goana după putere, să arunce țara în criză. Astăzi, Florin Cîțu nu e cu nimic mai bun decât Liviu Dragnea. Demisia!”, se arată într-una dintre postările USRPLUS, preluată de site-ul www.g4media.ro.

 

Article image
* Contractul de finanțare pentru o școală nouă în Golăiești, după Holboca, a fost semnat în 2016, construcția a început abia în 2020 * Proiectul a fost subfinanțat, firma Juz Construct venind la ciupeală * PNDL a fost prost negociat de la început, dar sute de copii suferă din cauza unor autorități iresponsabile * Primarul PNL Costel Manoliu, ales în septembrie 2020, se ascunde de două zile de REPORTER DE IAȘI * Pe 13 septem...
Autor Iulian Mofteescu Reportaje 08 Septembrie 2021


Citeste si...
Nota
(1 Vote)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30