fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS

Traficanți de droguri din Brașov arestați după ce un tânăr care a cumpărat substanțe de la ei a murit la Terapie Intensivă

Traficanți de droguri din Brașov arestați după ce un tânăr care a cumpărat substanțe de la ei a murit la Terapie Intensivă


Doi tineri care ar fi vândut substanţe psihoactive ce au cauzat moartea unui alt tânăr din Braşov au fost arestaţi preventiv, fiind cercetaţi pentru trafic de droguri de mare risc, ucidere din culpă şi efectuarea de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Conform unui comunicat de presă remis, marţi, de DIICOT, cei doi au fost, iniţial, reţinuţi de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Braşov pe o perioadă de 24 de ore, ulterior Tribunalul Braşov emiţând mandate de arestare pe numele acestora pentru o perioadă de 30 de zile.

Conform anchetatorilor, cei doi tineri ar fi comercializat, în ultima perioadă, droguri şi substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive către consumatori de pe raza municipiului Braşov.

„La data de 17 februarie, o persoană a fost preluată de către un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Braşov, în stare gravă, fiind internată pe secţia Terapie Intensivă Coronarieni a Spitalului Judeţean de Urgenţă Braşov, unde, ulterior, a decedat. În urma cercetărilor efectuate în cauză, a rezultat faptul că respectiva persoană era consumatoare de noi substanţe cu efecte psihoactive, iar în cursul dimineţii de 17 februarie consumase astfel de substanţe pe care le achiziţionase de la unul dintre inculpaţi. În urma efectuării autopsiei, a rezultat faptul că între decesul tânărului şi consumul de substanţe psihoactive a existat o legătură directă de cauzalitate”, a precizat DIICOT în comunicatul citat.

Procurorii au beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliţie din cadrul IPJ Braşov şi Direcţiei Generale Afaceri Europene, Schengen şi Relaţii Internaţionale, iar suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale, a menţionat sursa citată.

 

Sursa: Digi24


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top