fbpx
 

Peste 50 de percheziții în Dolj, Mehedinți și Olt într-un dosar de trafic de droguri: 15 persoane, aduse la audieri


Procurorii DIICOT Craiova, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate, au efectuat 53 de percheziţii domiciliare în municipiile Craiova, Caracal, Drobeta Turnu Severin şi în mai multe localităţi din judeţele Dolj şi Mehedinţi, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracţional organizat, format din 25 de suspecţi, specializat în săvârşirea infracţiunilor de trafic internaţional de droguri de mare risc, trafic intern de droguri de risc şi de mare risc şi punerea la dispoziţie a unui local pentru consum ilicit de droguri.

Potrivit DIICOT, începând cu anul 2019, mai mulţi suspecţi au constituit un grup infracţional organizat, la care ulterior au aderat şi alte persoane, activitatea membrilor acestora constând în aprovizionarea, iar ulterior în distribuirea de droguri de mare risc, în special, cocaină, mai multor consumatori şi dealeri de pe raza judeţelor Dolj şi Olt.

„De asemenea, s-a reţinut faptul că unul dintre membrii grupării a comercializat cocaină contra sumei de 100 euro/gram, într-un club de pe raza municipiului Caracal, administratorul localului punându-l la dispoziţie pentru consumul de droguri. În urma percheziţiilor efectuate în cauză au fost identificate diverse cantităţi de droguri de risc şi de mare risc, un act de identitate fals, o bancnotă de 50 euro falsă, precum şi sumele de 58.000 de lei, 40.000 de euro, 4.100 de dolari, 680 lire sterline'', se precizează într-un comunicat al DIICOT.

La sediul DIICOT Craiova, au fost aduse, în vederea audierii, 15 persoane.

Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul Serviciilor de Combatere a Criminalităţii Organizate din judeţele Olt, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea şi Caraş-Severin, al Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti şi Timişoara, al Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, precum şi al Grupării Mobile de Jandarmi Craiova şi al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Mehedinţi.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30