fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS

Foto: Facebook Foto: Facebook

Patru parlamentari USR, amenințați cu moartea prin SMS, pentru că militează pentru certificatul verde: au formulat o plângere penală


Patru parlamentari USR afirmă că au fost amenițați cu moartea, prin mesaj telefonic, pentru faptul că au militat pentru introducerea certificatului verde. Parlamentarii au anunțat că au formulat o plângere penală.

„Astăzi am depus, alături de colegii Diana Stoica, Diana Buzoianu și Mihai Polițeanu, o plangere penală împotriva celui sau celor care ne-au trimis ieri un SMS de amenințare cu moartea, nouă și familiilor noastre. Trebuie să tragem o linie roșie la acest nivel de amenințări scelerate.

Dacă nu am fi făcut astăzi această plângere am fi fost complici la potențiale infracțiuni. Poate că astfel de indivizi ar fi apelat la violență fizică nu împotriva noastră, ci a unor victime mai vulnerabile. Poate împotriva unui doctor sau a unei asistente care a participat la efortul de vaccinare într-o zonă mai izolată. Dacă nu am fi făcut această plângere penală am fi arătat spatele unei majoritati enorme de cetățeni decenți care condamnă astfel de comportamente în spațiul public. Și da, de acum o să avem o poziție extrem de fermă vizavi de astfel de amenințări. Și da, o să căutam și cazurile în care alte persoane implicare in efortul de vaccinare sau de luptă împotriva Covidului au fost supuse violenței fizice sau verbale de persoane care cred că orice este posibil fără nici o repercusiune legală”, a scris deputatul Cătălin Teniță pe contul său de Facebook.

„Noi suntem parlamentari și avem toate resursele posibile pentru a lupta pentru drepturile noastre. Sunt, însă, alți oameni care au ajutat în campania de promovare a vaccinării, care nu au resursele noastre și care pot fi oricând amenințați la rândul lor dacă lăsăm să escaladeze lucrurile. Așadar, este de datoria noatră să luptăm pentru protejarea drepturilor noastre încă de pe acum pentru ca pe viitor să nu fim martori unor cazuri mai grave. Există sancțiuni penale, iar cei care cred că violența de orice formă este o soluție vor afla că există consecințe legale pentru acțiunile lor”, a scris și Diana Buzoianu.

 

Sursa: G4Media


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top