fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Gălățean dat în urmărire internațională de autoritățile italiene, prins la controlul de frontieră din vama Galați rutier

Gălățean dat în urmărire internațională de autoritățile italiene, prins la controlul de frontieră din vama Galați rutier


Poliţiştii de frontieră din vama Galați rutier au depistat şi predat autorităţilor competente un cetățean român, pe numele căruia era emisă o alertă de punere în aplicare a unui mandat european de arestare, emis de autoritățile din Italia.

„La sfârșitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați rutier – I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei de stat, pentru a intra în ţară, un cetățean român în vârstă de 37 de ani, domiciliat pe raza judeţului Galați.

La controlul de frontieră, colegii noștri au constatat faptul că pe numele acestuia era emisă, de autorităţile din Italia, o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare, predare sau extrădare, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni contra persoanei”, arată reprezentanții ITPF Iași.

Urmăritul a fost predat unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al I.P.J. Galați, în vederea luării măsurilor legale care se impun.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Iulie 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Cartierul Austriac