fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Expertiză finalizată în „Dosarul Diamantelor”: bijuteriile și pietrele prețioase ridicate de procurori sunt autentice și valorează 9 milioane de lei

Expertiză finalizată în „Dosarul Diamantelor”: bijuteriile și pietrele prețioase ridicate de procurori sunt autentice și valorează 9 milioane de lei


Procurorii DNA au primit expertiza în cazul bijuteriilor și diamantelor ridicate în dosarul de corupție al fostului primar din Sectorul 1 al Capitalei, Daniel Tudorache. Potrivit analizei, acestea sunt autentice și valorează aproximativ 9 milioane de lei (aproape 2 milioane de euro), au precizat surse judiciare pentru G4Media.

Ancheta este aproape de final, conform acelorași surse.

DNA l-a inculpat pe Daniel Tudorache în noiembrie 2020 într-un dosar de spălare de bani și complicitate la trafic de influență într-un dosar penal în care a stabilit o cauțiune de un milion de euro, potrivit unui comunicat al instituției.

În același dosar, fosta soție a lui Tudorache și un apropiat al acestuia trebuie să plătească, la rândul lor, cauțiuni de 200.000 de euro, respectiv 75.000 de euro.

Procurorii susțin că apropiatul primarului ar fi cerut și primit de la un om de afaceri un comision de 10 % din valoarea contractului cu o instituție aflată in subordinea Primăriei Sector 1, pentru a garanta plata la timp a facturilor și actualizarea tarifelor practicate de firma omului de afaceri. Apropiatul primarului ar fi primit 105.000 lei cash. DNA arată că „există suspiciunea rezonabilă că Daniel Tudorache ar fi fost principalul beneficiar al sumelor primite de persoana din anturajul său”.

În plus, procurorii arată că în perioada în care a ocupat funcții publice (2008-2018), Daniel Tudorache ar fi beneficiat de sume de bani „disproporționat de mari comparativ cu veniturile sale licite”. Procurorii îl acuză că, pentru a ascunde originea sumelor de bani obținute ilegal, Tudorache s-ar fi folosit de doi interpuși: soția și menajera sa.

Banii introduși în circuit de soție și menajeră ar fi fost utilizați pentru a achita excursii în străinătate, bijuterii, articole vestimentare de lux atât din țară, cât și din străinătate, autoturisme, imobile, școli private, acordarea de împrumuturi și constituirea de depozite bancare, potrivit DNA.

 

Sursa: G4Media


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          

Cartierul Austriac