fbpx
 
Directorul general DSVSA este acuzat ca și-ar fi bătut adjunctul pentru că acesta i-ar fi folosit baia

Directorul general DSVSA este acuzat ca și-ar fi bătut adjunctul pentru că acesta i-ar fi folosit baia


Șefii DSVSA București au ajuns luni seara la Secția 13 Poliție, după o altercație care ar fi avut loc în baia instituției, au declarat surse din MAI pentru Digi24. Polițiștii au deschis dosar penal.

Vasile Adrian, director adjunct al DSVSA, a reclamat la 112 că a fost agresat de Ovidiu Zvorișteanu, directorul general instituției, pentru că i-ar fi folosit baia.

Adrian a declarat agenților de poliție că ar fi fost bătut și amenințat de directorul general. La rândul său, Zvorișteanu spune că l-a prins pe subalterul său „la camera cu dulciuri”.

Polițiștii au deschis dosar penal pentru amenințare, lovire și alte violențe.

„La data de 20 decembrie 2021, prin apel 112, Secția 13 Poliție a fost sesizată de către un bărbat cu privire la faptul că în timp ce se afla la locul de muncă a avut un conflict cu un coleg al său, fiind agresat și amenințat. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul subunității menționate, cei doi bărbați fiind conduși la audieri. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire și alte violențe și amenințare, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3”, anunță poliția într-un comunicat.

 

Sursa: Digi24

 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: