fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
CCR respinge sesizarea USR privind neconstituționalitatea Legii bugetului de stat pe 2022

CCR respinge sesizarea USR privind neconstituționalitatea Legii bugetului de stat pe 2022


Curtea Constituţională a României a respins, marţi, sesizarea USR privind Legea bugetului de stat pe 2022.

Potrivit unui comunicat al CCR transmis marţi, plenul Curţii Constituţionale a preschimbat, din oficiu, termenul de judecată pentru această sesizare, fixat iniţial miercuri.

„În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi: a respins, ca inadmisibilă, obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.6 alin.(2) din Legea bugetului de stat pe anul 2022. A respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.54 din Legea bugetului de stat pe anul 2022 sunt constituţionale în raport cu critica de neconstituţionalitate extrinsecă formulată numai în măsura în care aplicarea lor se realizează după o eventuală modificare sau completare a Legii nr.334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale. A respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.56 din Legea bugetului de stat pe anul 2022 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate", se precizează în comunicat.

Vinerea trecută, USR a depus o sesizare de neconstituţionalitate cu privire la Legea bugetului de stat pe 2022.

„În conformitate cu prevederile art. 146 lit. a) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, deputaţii menţionaţi în anexa ataşată formulăm prezenta sesizare de neconstituţionalitate a Legii bugetului de stat pe anul 2022, înregistrată la Camera Deputaţilor cu codul PL-x nr. 611/2021 şi la Senat cu codul L566/2021, pe care o considerăm neconformă cu prevederile art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 74 şi art. 75 din Constituţia României, motiv pentru care solicităm instanţei de contencios constituţional să constate neconstituţionalitatea acesteia", se preciza în sesizare.

Reprezentanţii USR invocau încălcarea prevederilor constituţionale privind egalitatea în faţa legii („prin nealocarea de resurse financiare proporţionale cu necesităţile în Sectorul 1, fără aplicarea mecanismelor şi algoritmului de alocare prevăzute în Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale") şi dreptul la învăţătură ("prin nealocarea banilor necesari pentru transportul local şi judeţean al elevilor la şcoală, contrar Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011").

Conform semnatarilor sesizării, au mai fost încălcate principiile legalităţii („prin adoptarea unui amendament lipsit de orice motivare şi care profită exclusiv partidului din care fac parte iniţiatorii (PPU-SL"), bicameralismului ("prin adoptarea în şedinţa reunită a unui amendament care eludează Legea nr. 334/2006 privind finanţarea partidelor politice, lege organică ce nu poate fi modificată şi completată decât separat, mai întâi de către Senat, 'Camera de reflecţie', şi apoi de către Camera Deputaţilor, 'Camera decizională') şi principiul calităţii legii („prin caracterul neclar, imprecis şi interpretabil a numeroase prevederi").

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          

Cartierul Austriac