fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Foto: Dezvăluirea.ro Foto: Dezvăluirea.ro

Ana Birchall: Tribunalul Iași încalcă legea sistematic în favoarea primarului Chirica, trimis în judecată pentru abuz în serviciu


Prin prisma unei controversate decizii a CCR, prin care a fost declarat neconstituțional un articol din Codul de Procedură Penală implementat de Cătălin Predoiu în anul 2009, Camera Preliminară a devenit o nouă găselniță a celor certați cu legea de a tergiversa dosarele. Jurnalistul Virgil Burlă (publicația Europa Liberă România) detalia într-un articol publicat pe 7 august 2020, problema cauzată de CCR, atunci când a declarat neconstituțional un articol din Codul de Procedură Penală privitor la Camera Preliminară. Concret, dacă inițial se dorea ca instituția Camerei Preliminare să reprezinte doar un filtru cu scopul verificării legalității probelor din faza de urmărire penală, s-a ajuns ca forul de judecată în cauză să se transforme într-un loc unde se desfășoară mini-procese, iar unele termene au ajuns să depășească și 4 ani de zile.

Unul dintre beneficiarii deciziei CCR privind Camera Preliminară este și primarul PNL al Iașului, Mihai Chirica, scriu jurnaliștii de la Podul. Fostul ministru al Justiției, Ana Birchall, a atras atenția că Tribunalul Iași, mai precis Camera Preliminară, a amânat, pe 28 decembrie, pentru a opta oară, pronunțarea în dosarul lui Mihai Chirica, următorul termen fiind programat pentru data de 11 ianuarie. Astfel, nu s-a respectat termenul legal de 60 de zile în care Camera Preliminară ar fi trebuit să verifice legalitatea probelor din dosar și să-l trimită la instanța de fond. Pe cale de consecință, Ana Birchall i-a solicitat ministrului Justiției, Cătălin Predoiu, să vină de urgență cu o serie de modificări legislative prin care Camera Preliminară să fie ori desființată ori reformată, iar judecătorii care nu respectă termenul de 60 de zile să aibă parte de sancțiuni.

„Tribunalul Iași (Camera Preliminară) a amânat pentru a OPTA oară pronunțarea în dosarul lui Mihai Chirica! 

În ultimii ani am tot alertat că se dezvoltă o „nouă metodă de tergiversare a dosarelor" în speranța împlinirii termenului de prescripție și, astfel, scăparea celor certați cu legea! 

Revin cu solicitarea către ministrul justiției, Ministerul Public și CSM ca în regim de urgență să ia măsurile care se impun, inclusiv de natură legislativă, pentru a elimina tergiversarea dosarelor în Camera Preliminară, tergiversare care afectează grav actul de justiție și încrederea oamenilor în justiție. 

Sper ca această practică din Camera Preliminară să nu devină „noua rețetă", respectiv noua găselniță de tergiversare a dosarelor și de prescriere a faptelor. 

Este inadmisibil ca dosare importante să zacă în continuare în Camera Preliminară.

Dacă nu se poate respecta termenul de 60 de zile prevăzut de lege, atunci instituția Camerei Preliminare să fie eliminată din legislație! Simplu! 

Sau trimiterea dosarului la instanța de fond competentă în stadiul în care se află după împlinirea termenului legal de 60 de zile, prevăzut pentru Camera Preliminară și sancțiuni pentru judecătorii care nu își îndeplinesc atribuțiile legale pentru procedura din Camera Preliminară. 

Daca ne uitam în legislație, în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală, "durata procedurii în camera preliminară este de cel mult 60 de zile de la data înregistrării cauzei la instanță".

Cu alte cuvinte, așa cum a fost inițial concepută, până la intervenția CCR, Camera Preliminară era considerată o etapă extrem de rapidă, un filtru de legalitate în procesul penal, cu scopul verificării legalității probelor din faza de urmărire penală. 

Termenul era de maxim 60 de zile, timp în care părțile comunicau în scris cu instanța și se administrau doar înscrisuri.

După intervenția CCR, speculând deficiența de redactare a articolului din Codul de Procedură Penală, această Cameră Preliminară a devenit o piatră de moară în cadrul proceselor, transformând-o într-un mini-proces, cu riscul prescrierii faptelor, având în vedere că sunt dosare în Camera Preliminară cu termene care au ajuns să depășească și 4 ani de zile. Aceasta practică trebuie stopată urgent!

Sper că măcar actualul ministru al Justiției (fiind și cel în mandatul căruia acum câțiva ani s-a introdus Camera Preliminară) să propună și să susțină urgent adoptarea modificărilor legale care se impun!", a scris Birchall pe Facebook.

Mihai Chirica a fost trimis în judecată, în data de 27 ianuarie 2021, în dosarul Skoda pentru fapte de abuz în serviciu. Ceea ce trebuie reliefat este că s-au împlinit 9 luni de când a expirat termenul legal în care dosarul se putea afla pe rol la Camera Preliminară, însă din pricina carențelor legislative nimeni nu poate fi tras la răspundere în prezent.

În dosarul întocmit, procurorii au semnalat că primarul Chirica a fost implicat în achiziționarea nelegală de către Primărie a patru autoturisme Skoda, prejudiciul cauzat ridicându-se la 103.000 euro. După cumpărarea celor patru Skoda, la Primărie ar mai fi ajuns una, o Skoda Rapid, care ar fi fost dată Adinei Samson, amanta fostului primar Gheorghe Nichita. În dosar au calitatea de inculpaţi 5 persoane, toate urmând a fi judecate pentru abuz în serviciu. Alături de Chirica şi Nichita, în dosarul Skoda vor mai fi judecaţi fostul directorul tehnic al Primăriei, Dumitru Tomorug, recent pensionat, fosta şefă a serviciului juridic din Palatul Roznovanu, Doina Florescu, actualmente consilier personal al primarului şi Costică Chişcă, fost şef al serviciului administrativ al municipalităţii.

 

Sursa: Podul.ro


Citeste si...
Nota
(3 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      

Cartierul Austriac