fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Trei tineri din Bistrița, printre care și o minoră, prinşi în timp ce vindeau droguri pe stradă

Trei tineri din Bistrița, printre care și o minoră, prinşi în timp ce vindeau droguri pe stradă


Trei tineri din municipiul Bistriţa, printre care se numără şi o minoră de 17 ani, au fost prinşi în flagrant de către poliţişti în timp ce vindeau droguri pe stradă, asupra lor fiind găsite opt plicuri ce conţineau o substanţă cristalină, incoloră, potrivit buletinului de presă remis miercuri de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.

„Ieri, 4 ianuarie, în urma acţiunilor specifice desfăşurate, luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale au depistat, în flagrant delict, trei tineri care ar fi oferit spre vânzare substanţe psihoactive. Asupra lor au fost descoperite 8 plicuri cu substanţe cristaline, incolore care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. În fapt, cei trei se aflau într-un autoturism parcat pe o stradă din Bistriţa şi ar fi oferit spre vânzare un plic ce conţinea o substanţă, posibil cu efect psihoactiv, unei tinere din Livezile. Aceştia au fost legitimaţi, iar poliţiştii au stabilit că este vorba despre doi tineri de 18 şi 32 de ani şi o minoră de 17 ani, toţi din Bistriţa”, se menţionează în comunicat.

La controlul corporal, asupra bărbatului de 32 de ani, aflat la volan, a fost găsit un plic cu o substanţă cristalină, incoloră, în timp ce adolescentul de 18 ani avea asupra sa şapte plicuri cu substanţe similare, în greutate de un gram fiecare.

Plicurile cu substanţe psihoactive au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor şi efectuării analizelor de laborator.

Poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală, care a fost înaintat structurii competente, în vederea continuării cercetărilor.

 

Sursa: Digi24


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      

Cartierul Austriac