„Din investigaţiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că în luna decembrie 2021, aceştia ar fi pătruns într-un imobil nelocuit, din comuna Miroslava, iar din interior ar fi sustras mai multe bunuri, cauzând un prejudiciu total de aproximativ 13.000 de lei.
În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 11 ianuarie a.c., unul dintre tineri, în vârstă de 18 ani, a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore”, arată reprezentanții IPJ Iași.
Tânărul reţinut va fi prezentat astăzi, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.
Cercetările sunt continuate.