Cele două decizii ale instanței din Satu Mare vizează ancheta de la Vama Petea, unde, de la un centru de vaccinare au primit certificate de imunizare pentru coronavirus mii de persoane fără ca acestora să le fie administrat și un ser.
În acest caz, patronul unei pizzerii care se ocupa să găsească cât mai multe persoane care să plătească pentru un certificat fals a încheiat un accord de recunoaștere cu procurorii DNA.
Procurorii au găsit în casa acestuia o agendă în care erau consemnate toate sumele obținute de la cei pe care îi trimitea să se imunizeze la centrul de la Petea.
În acest dosar a fost condamnat și un român stabilit în Austria care s-a autodenunțat și a spus că a obținut certificatul de vaccinare fals prin intermediul femeii de serviciu de la centrul de vaccinare.
Potrivit anchetatorilor, la Vama Petea cel puțin 3.500 de persoane au primit un certificate de vaccinare fals contra unor sume cuprinse între 250 și 300 de euro.
Sursa: Europa FM