fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Noi percheziții la clanul Austrianu din Ploiești: un membru cercetat penal a continuat să comită aceleași fapte (VIDEO)

Noi percheziții la clanul Austrianu din Ploiești: un membru cercetat penal a continuat să comită aceleași fapte (VIDEO)


Noi percheziţii au loc, vineri dimineaţă, în municipiul Ploieşti, la clanul interlop Austrianu, descinderile vizându-l pe unul dintre membri care, deşi se afla sub control judiciar într-o speţă privind infracţiuni rutiere, a continuat să încalce legea.

„În această dimineaţă, poliţiştii Biroului de Combatere a Infracţiunilor Contra Persoanei şi Patrimoniului din cadrul Poliţiei Municipiului Ploieşti pun în executare două mandate de percheziţie domiciliară, în municipiul Ploieşti. Percheziţiile sunt efectuate în vederea documentării activităţii infracţionale a unei persoane bănuite de săvârşirea mai multor infracţiuni la regimul rutier, ce ar fi fost comise în anii 2019, 2021, cât şi în cursul acestei luni”, a anunţat Poliţia Prahova.

Surse judiciare au precizat, pentru Agerpres, că descinderile îl vizează pe Curcă Lorentz, membru al clanului interlop Austrianu, care în urmă cu circa două săptămâni a fost pus sub control judiciar într-un dosar privind săvârşirea a două infracţiuni la regimul rutier - conducere a unui vehicul pe drumurile publice, fără permis de conducere, şi refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Ulterior plasării sale sub control judiciar, Curcă Lorentz a continuat să conducă autoturismul pe drumurile publice chiar dacă are permisul de conducere suspendat, au menţionat sursele citate.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          

Cartierul Austriac