fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Edificarea blocurilor de pe Valter Mărăcineanu și Stroici, disecate într-un dosar DNA Edificarea blocurilor de pe Valter Mărăcineanu și Stroici, disecate într-un dosar DNA

Olimpiada Penală - Iași 2022: DNA, un nou dosar pentru două blocuri ale lui Radu Băcăoanu


Ambele imobile au avut autorizațiile de construire anulate de instanțe în 2016. Unul are toate apartamentele vândute

Mihai Chirica a refuzat timp de 6 ani să facă demolarea deși exista o sentință definitivă care ordona acest lucru

Este al treilea dosar deschis de DNA la Primăria Iași în doar două luni. Alte spețe care fac obiectul unui dosar mai complex sunt cercetate de DIICOT

La jumătatea acestei luni, Direcția Națională Anticorupție a cerut de la Primăria Iași documentele care au stat la baza eliberării autorizațiilor de construire pentru două blocuri din Tătărași. Ambele au fost ridicate de firma Sitera Development SRL Bacău și au autorizațiile de construire anulate prin sentințe definitive din 2016.

Cu toate acestea, Primăria Iași nu a mișcat un deget pentru a le demola. Culmea: în unul dintre blocurile în culpă, dezvoltatorul a vândut toate apartamentele.

Blocul lui Radu Băcăoanu e ridicat efectiv peste curtea omului, la 40 cm de gard

Noian de acte cerut de anchetatori

Serviciul Teritorial Iași al Direcției Naționale Anticorupție a întocmit, la începutul acestui an, un dosar penal în care este cercetat modul în care firma Sitera Development SRL Bacău a ridicat două blocuri în cartierul Tătărași. Este vorba de un imobil de pe strada Stroici nr. 8C și un altul, situat în apropiere, pe strada Valter Mărăcineanu nr. 5A.

În acest sens, anchetatorii au solicitat de la municipalitate documentația care a stat la baza emiterii autorizațiilor de construire, a proceselor-verbale de recepție a lucrărilor și a certificatelor de atestare a edificării mobilelor. De asemenea, s-au mai solicitat copii după sesizările primite la Primărie referitor la modul de derulare al lucrărilor și legalității autorizațiilor, precum și reacția municipalității și serviciilor din subordine după aceste sesizări.

O alianță rușinoasă, contra unor cetățeni simpli

Imobilul de pe strada Valter Mărăcineanu reprezintă un exemplu clar de pactizare și complicitate al autorității cu un dezvoltator imobiliar care a încălcat în serie legile urbanistice.

Istoricul acestei colaborări rușinoase a început în 2013 după ce Sitera Development SRL a cumpărat o casă bătrânească pe care a demolat-o cu intenția de a ridica un imobil nou. Inițial, municipalitatea condusă la acel moment de edilul Gheorghe Nichita i-a eliberat un certificat de urbanism care îi indica actele necesare pentru obținerea autorizației de construire, precum și cum/ce poate construi Sitera Development SRL pe terenul de aproape 1.000 de metri pătrați.

Primul flagrant: ulterior, după ce cazul a ajuns în instanță, reclamanți fiind vecinii, judecătorii au stabilit că din certificatul de urbanism lipseau o parte dintre documentele obligatorii pe care dezvoltatorul trebuia să le obțină pentru a primi autorizația, așa cum ar fi avizul privind securitatea la incendiu sau acordul vecinilor.

Vecinul Mihai Florin Popa s-a luptat ani la rând cu Primăria pentru a demonstra ilegalitățile de pe Valter Mărăcineanu

Al doilea flagrant: în autorizația de construire eliberată pe 1 aprilie 2013 nu se menționa numărul de nivele, iar înălțimea maximă prevăzută a imobilului – 11,6 metri o contrazicea pe cea prevăzută de Planul Urbanistic General (PUG) și reluată în certificatul de urbanism – 9 metri.

Judecător: „Încălcarea în mod deliberat de către Primăria Iași...”

În final, printr-o decizie definitivă din decembrie 2016, Curtea de Apel Bacău a anulat, la cererea vecinilor, atât certificatul de urbanism, cât și autorizația de construire, stabilind:

„Încălcarea în mod deliberat de către pârâtul Primăria Municipiului Iași a dispozițiilor Legii 50/1991, referitoare la corecta informare a investitorilor cu privire la cerințele urbanistice care urmează să fie îndeplinite în funcție de specificul amplasamentului și a avizelor/acordurile necesare în vederea autorizării;

- Încălcarea condițiilor de autorizare prevăzute în Planul Urbanistic General și în certificatul de urbanism din perspectiva: regimul economic - destinația zonei, regimul tehnic - înălțimea maximă, volumetriei construcției, la regimul tehnic - staționarea autovehiculelor, normelor privitoare la însorire, necesității obținerii acordului vecinului Popa Mihai Florin, lipsei avizului de siguranță la incendii și nerespectarea dispozițiilor legale în domeniu”.

De-a lungul acestui proces, judecat pe fond la Iași și în apel la Bacău, Primăria Municipiului Iași a cerut în mod repetat respingerea acțiunii, făcând front comun cu Sitera Development SRL. „Primăria și-a apărat propriul document. Eu nu consider că acea construcție a fost ilegală deoarece Primăria Iași mi-a eliberat proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, adică a certificat că respecta autorizația, așa că am putut-o intabula”, a declarat patronul Sitera Development SRL, Radu Băcăoanu.

Refuzul misterios: de ce nu au semnat demolarea?

În anii care au urmat deciziei de anulare a autorizației, municipalitatea ieșeană a stat într-o expectativă suspectă și nu făcut vreun demers/nu a eliberat vreo autorizație de demolare pentru imobilul ilegal.

Ca urmare a acestei inacțiuni, în 2018, vecinul Mihai Florin Popa a depus el însuși, la instanță, o acțiune în care solicita judecătorilor să oblige Primăria la semnarea acestui document.

Inițial, Popa a câștigat procesul, dar apoi Curtea de Apel a trimis dosarul la rejudecare, iar aici Popa a pierdut, fiind obligat la plata către Sitera a aproape 20.000 de lei costul expertizelor din dosar și a cheltuielilor de judecată! În final, după aceasta decizie, Popa nu a depus, încă, apel.

Patronul Sitera Development, Radu Băcăoanu, ar putea da cu subsemnatul la DNA

Chirica pozează de partea dreptății

De precizat că și la acest proces Primăria Iași a jucat de partea Sitera Development, iar autorizația de demolare nu a fost eliberată nici până acum. Mai mult, de-a lungul timpului, patronul firmei, Radu Băcăoanu a făcut demersuri pentru a obține intrarea în legalitate a construcției, ba a amenințat municipalitatea că îi va cere daune de 1,4 milioane de euro dacă va emite actul de demolare.

El invoca în acest sens faptul că, înainte de procesul cu vecinii, a primit de la Poliția Locală proces-verbal de recepție a lucrărilor care atesta faptul că a respectat autorizația. Pe baza acestui document, a putut intabula construcția, ceea ce demonstrat că totul a fost legal.

În ciuda tuturor celor de mai sus, zilele trecute, într-o reacție pentru publicația online Dezvăluirea.ro, referitoare la demararea dosarului DNA, Mihai Chirica avut o poziție de parcă instituția pe care o conduce controlează situația și a luat măsuri: „Cunosc situația, noi am inițiat demersurile pentru a demola acest bloc”.

Total fals: până la data de 28 februarie 2022, pe site-ul Primăriei Iași nu există nici un document de genul celui invocat de Chirica. Dacă „inițierea” datează după adresa DNA, atunci reiese că Primăria aplică legea doar după ce se sesizează procurorii.

În acest moment, imobilul de pe Valter Mărăcineanu, care urma să aibă 14 apartamente, este în paragină.

Mihai Chirica asistă impasibil la dosarele deschise de DNA și DIICOT

Altă depășire de înălțime

Al doilea bloc ridicat de Sitera Development și aflat în atenția DNA se află pe strada Stroici. Conform autorizației de construire din 1 aprilie 2013, societatea avea aprobare să ridice, pe un teren de 508 metri pătrați, un imobil P+2 etaje și înălțime maximă 11,20 metri. În septembrie același an, dezvoltatorul a primit dreptul de a amenaja și o mansardă, înălțimea ajunând la 12,80 metri. Ambele înălțimi contraziceau prevederile Planului Urbanistic General din 1999 care menționa pentru această zonă de case un regim de înălțime maxim de 9 metri.

Și în acest caz, vecinii s-au adresat instanțelor, iar pe data de 4 februarie 2016, prin decizie definitivă, Curtea de Apel Suceava a anulat și aceste autorizații de construire (cea pentru P plus 2E, respectiv mansardă).

Motivul principal a fost depășirea regimului de înălțime permis de PUG, instanța observând și în acest cazcă autorizațiile contraziceau certificatul de urbanism unde, la fel ca pe Valter Mărăcineanu, se menționa faptul că înălțimea maximă trebuia să fie de 9 metri. De asemenea, un alt motiv de nulitate a fost că terenul pe care s-a edificat imobilul nu avea cale de acces carosabil de minimum 3 metri într-o circulație publică.

În acest moment, în bloc sunt 11 apartamente – zece de câte 45 de metri pătrați și unul, la mansardă, de 80 de metri pătrați. Aproape toate au fost vândute între 2013 și 2015, înainte de verdictul instanței, suma încasată de dezvoltator fiind între 500.000 și 600.000 de euro. Și în acest caz, Sitera Development SRL obținuse de la Poliția Locală, pe 7 iunie 2013, proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor care i-a permis să intabuleze blocul și să vândă apartamentele. 

„Nu comentez existența dosarului de la DNA. Nu am fost favorizat în nici un fel de Primăria Iași. Nu știu cine a semnat procesele-verbale de recepție, nu am dat nimănui din Primărie sau Poliția Locală nici măcar o floare.”
Radu Băcăoanu, administratorul SC Sitera Development SRL

Trei dosare dintr-un foc

Dosarul Sitera este cel de-al treilea demarat de DNA în 2022 cu obiect cercetarea legalității unor imobile ridicate în trecut pe raza municipiului Iași. Primul se referă la un bloc edificat de firma Flux SRL în Tătărași, iar al doilea la mai multe imobile ridicate de dezvoltatorul Doru Plugaru în același cartier, precum și în Moara de Vânt.

Acest bloc ridicat de firma Flux SRL, cu apartamentele deja vândute, a fost construit pe o autorizație Parter+Etaj 1. DNA a pus sub acuzare mai multe persoane în acest caz, printre care și pe primarul Chirica

Ca urmare a acestor anchete, mai multe persoane, inclusiv din Poliția Locală și Primărie, au fost puse deja sub acuzare. Unul dintre aceștia este primarul Mihai Chirica, acuzat de fals intelectual în formă continuată (două acte materiale) și instigare la uzurparea funcției. Cazurile Cheșcu și Plugaru au reprezentat dezvăluiri exclusive REPORTER DE IAȘI din perioada 2018-2022.  

Article image
* Mihai Popa are bloc lipit de curtea casei, aproape să-i dărâme gardul * Dezvoltatorul Radu Băcăoanu a construit fără autorizație: din două apartamente a făcut 14 * Instanța a anulat definitiv autorizația, urmarea trebuind să fie demolarea * Mihai Chirica a refuzat să o facă, mergând chiar prin cartier să convingă oamenii * Vecinul revoltat a cerut instanței să oblige Primăria să demoleze blocul ilegal * Instanța a stabili...
Autor Iulian Mofteescu Anchete 06 August 2021


 
Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« August 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        

Cartierul Austriac