Magistrații bulgari s-au pronunțat după judecarea extrădării Elenei Udrea în România.
Astăzi s-a judecat și măsura arestării preventive, pe care Elena Udrea a constestat-o. A fost admis recursul acesteia, recurs ce va fi judecat la Curtea de Apel din Sofia, la data de 14 aprilie. În acest timp, Elena Udrea va rămâne în arest, în Bulgaria, iar peste 7 zile se va decide, la un alt termen, ce se va întâmpla cu ea - dacă va fi extrădată în România, sau dacă va rămână în Bulgaria. Fostul ministru a cerut magistraților o măsură mai blândă.
Dacă nu va ajunge în România, Elena Udrea a spus că a cerut azil politic în Grecia, unde a închiriat o locuință unde ar putea să stea, pentru că, spune ea, „are grave probleme de sănătate”.
Fostul ministru al Turismului a fost condamnat la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, dar în ziua în care Înalta Curte a pronunțat sentința, Elena Udrea nu era în România fiind ulterior prinsă în Bulgaria, aproape de granița cu Grecia.
Ieri, procedura a fost amânată întrucât la judecătorie nu a fost adus un traducător, lucru obligatoriu pentru un cetățean străin.
Sursa: Digi24