fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Profesor universitar condamnat în primă instanță pentru că a umilit o elevă la examenul de bacalaureat din 2017

Profesor universitar condamnat în primă instanță pentru că a umilit o elevă la examenul de bacalaureat din 2017


Un profesor universitar din Timișoara, care a umilit o elevă la examenul de bacalaureat derulat acum cinci ani, a fost condamnat în primă instanță. Bărbatul a fost găsit vinovat de judecătorii care au analizat cazul, iar printre probele la dosar a fost și înregistrarea video cu incidentul respectiv.

Cornel Velescu, doctor inginer și șef de lucrări în cadrul Politehnicii Timișoara, a fost condamnat pentru infracțiunea de purtare abuzivă.

Judecătoria Rădăuți i-a aplicat o condamnare de 4 luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani. Sentința penală nu este însă definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Suceava, scrie Europa FM.

Fapta pentru care s-a ajuns la acest proces s-a petrecut la centrul de examen din cadrul Colegiului Tehnic din Rădăuți, unde Cornel Velescu a fost desemnat președinte la examenul de bacalaureat din 2017. Profesorul și-a ieșit din minți când o elevă s-a prezentat în fața comisiei cu permisul de conducere, motivând că a pierdut buletinul.

Fata a fost insultată de șeful comisiei, care a încercat să o scoată cu forța din sala de examen. Eleva a izbucnit în plâns și doar după insistențele celorlalți profesori a fost primită în examen, pe care l-a luat cu nota 8,45.

Pentru că s-a simțit jignită, fata a depus plângere penală, dar l-a acționat pe profesor în judecată și pe căile civile. Trei instanțe de judecată i-au dat câștig de cauză, iar Cornel Velescu a fost obligat la plata a 5.000 de lei cu titlu de daune morale.

 

Sursa: Europa FM


Citeste si...
Nota
(1 Vote)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      

Cartierul Austriac