fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Sorin Oprescu a fost prins în Atena

Sorin Oprescu a fost prins în Atena


Fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu, dat în urmărire după ce a fost condamnat la 10 ani şi 8 luni închisoare cu executare pentru corupţie, ar fi fost prins în Atena, Grecia, au precizat, pentru Agerpres, surse judiciare.

„La data de 17 mai, în urma activităţilor investigative şi de cooperare poliţienească, efectuate de Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), prin Direcţia Operaţiuni Speciale, Direcţia de Investigaţii Criminale, Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională, în colaborare cu Centrul SELEC şi poliţiştii greci, coordonaţi de şeful ENFAST din Atena, au depistat, în zona oraşului Atena, un bărbat, de 70 de ani, urmărit la nivel internaţional", informează IGPR.

Pe numele acestuia a fost emis un mandat european de arestare, după ce, pe 13 mai, a fost condamnat definitiv, la o pedeapsă cu închisoarea, de 10 ani şi 8 luni închisoare cu executare, pentru constituire a unui grup infracţional organizat, luare de mită, abuzul în serviciu şi spălarea banilor.

„Cel în cauză a fost condus la sediul autorităţii judiciare competente, în vederea confirmării şi punerii în executare a mandatului", arată sursa citată.

Oprescu a fost condamnat definitiv, vineri, de Curtea de Apel Bucureşti la 10 ani şi 8 luni închisoare cu executare pentru luare de mită, constituire a unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu.

Este vorba de dosarul în care Sorin Oprescu este acuzat că a primit, în septembrie 2015, la locuinţa sa din Ciolpani, suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, fost director al Administraţiei Cimitirelor, bani care ar proveni din acte de corupţie.

Iniţial, Tribunalul Bucureşti (instanţa de fond) l-a condamnat pe Oprescu, în mai 2019, la 5 ani şi 4 luni închisoare, pedeapsă mărită de Curtea de Apel Bucureşti la 10 ani şi 8 luni, după ce judecătorii au aplicat forma agravantă a infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

Potrivit deciziei instanţei, Sorin Oprescu a primit 6 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat în variantă agravată; 6 ani pentru luare de mită, 3 ani închisoare pentru abuz în serviciu şi 3 ani şi 6 luni închisoare pentru spălarea banilor. Pedepse au fost contopite şi, prin adăugarea unui spor, a rezultat 10 ani şi 8 luni închisoare.

Instanţa a mai dispus confiscarea specială de la Oprescu a sumelor de 25.000 euro, 102.400 lei şi de 9.500 euro.

De asemenea, magistraţii au decis confiscarea extinsă a imobilului situat în municipiul Bucureşti, str. Herăstrău, cumpărat de Sorin Oprescu, prin intermediul iubitei sale Adriana-Elena Nica.

În plus, a fost menţinut sechestrul asigurător asupra imobilului situat pe str. Covrigarului, sat Ciolpani, compus din casă, în suprafaţă de 526 mp şi teren în suprafaţă de 895 mp, aparţinând lui Sorin Oprescu.

Fostul primar trebuie să plătească şi 50.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

 

Sursa: Agerpres


 
Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« August 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        

Cartierul Austriac