fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Doi ofițeri de poliție, cercetați în dosarul scurgerilor de informații de la DNA Brașov: unul a fost reținut

Doi ofițeri de poliție, cercetați în dosarul scurgerilor de informații de la DNA Brașov: unul a fost reținut


Doi ofiţeri de poliţie din Braşov sunt cercetaţi de procurorii anticorupţie în dosarul de scurgeri de informaţii în care, miercuri, au fost efectuate mai multe percheziţii, unul dintre aceştia, şef al unui birou din cadrul Brigăzii de Operaţiuni Speciale Braşov, fiind reţinut, miercuri, pentru 24 de ore, a precizat DNA, într-un comunicat de presă.

Dorin Rotaru, şef de Birou în cadrul Brigăzii de Operaţiuni Speciale Braşov, este bănuit de folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii (două fapte), compromiterea intereselor justiţiei, instigare la fals intelectual şi favorizarea făptuitorului, iar Bianca Elena Dîmbu, ofiţer în cadrul aceluiaşi Birou, este cercetată pentru comiterea infracţiunii de fals intelectual.

Conform anchetatorilor, în perioada aprilie - mai 2020, Dorin Rotaru, în calitatea sa profesională, ar fi divulgat unei persoane informaţii nedestinate publicităţii, din două dosare penale (din care unul era al DNA), în care era delegat să desfăşoare diverse activităţi.

„Concret, acesta i-ar fi transmis în două rânduri persoanei respective că este vizată de măsuri de supraveghere tehnică şi că va face obiectul unor mandate de percheziţie domiciliară. În perioada 18 martie - 9 aprilie 2022, inculpatul Rotaru Dorin, în aceeaşi calitate, l-ar fi anunţat pe un om de afaceri despre faptul că procurorii continuă cercetările într-o cauză penală care ar avea ca obiect infracţiuni de corupţie săvârşite de un agent din cadrul Poliţiei Rutiere Braşov şi că în viitor este posibil ca cercetările să fie extinse şi asupra omului de afaceri”, a precizat DNA, potrivit Agerpres.

Conform sursei citate, Rotaru ar fi determinat-o pe subalterna sa, Elena Dîmbu, să nu precizeze într-un document care urma să fie ataşat la dosarul de urmărire penală aspecte relevante în administrarea probatoriului.

Ofiţerul de poliţie reţinut este prezentat, în cursul zilei de joi, Tribunalului Braşov cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

 

Sursa: Digi24


Citeste si...
Nota
(1 Vote)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      

Cartierul Austriac