Procurorii de la Parchetul General susțin că de la momentul uciderii lui Ioan Crişan au ajuns la concluzia că victima nu a fost implicată în activități de crimă organizată, așa cum s-a vehiculat.
În schimb, în urma unui experiment judiciar, anchetatorii au stabilit că atacul a fost comis cu exploziv de mare putere. Procurorii nu spun ce substanțe s-au folosit.
În plus, în cadrul cercetărilor, procurorii au audiat peste 400 de persoane şi au făcut zeci de percheziții, inclusiv informatice, dar și expertize genetice.
În aceste condiții, în continuare, cercetările se fac in rem, adică nimeni nu este acuzat încă. Anchetatorii români au cerut ajutorul Interpol în această anchetă.
Asasinatul a avut loc la 29 mai anul trecut, după ce omul de afaceri s-a urcat la volanul mașinii lui.
Sursa: Europa FM