fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Tot Centrul Iașului e plin de terase din lemn tip „Ieslea de oi”, făcute cu încălcarea PUG

Tot Centrul Iașului e plin de terase din lemn tip „Ieslea de oi”, făcute cu încălcarea PUG


Regulamentul valabil la Iași, scris negru pe alb, spune că în Centrul Protejat n-ai voie să construiești terase din lemn, pergole, acoperișuri, ci doar să pui pe asfalt mese, scaune și umbreluțe

Este Articolul 3, „Utilizări interzise”, din PUG, pe care însă nimeni nu-l respectă

La mare modă sunt ieslele din lemn, cu pereți din scânduri, cu stâlpi sculptați, ca niște cerdacuri de la bufetele sătești

Nu există un proiect unitar pentru Centrul Iașului, din punct de vedere estetic. Aspectul este de bâlci ieftin

În fața Primăriei se vând căciuli de blană și ii populare făcute în China, ca și cum ai fi la iarmaroc

În 2019, adversarul primarului, Ștefan Manolache, a făcut terasă de lemn în fața Hotelului Traian, dar a fost dezafectată cu scandal, pentru că nu avea „autorizație de construcție”. Toate celelalte terase au rămas funcționale, deși niciunul nu are autorizație

Terasele de pe Pietonal sunt ca niște fortificații, acaparând încetul cu încetul domeniul public: întâi stâlpi, apoi acoperiș, urmează pereții laterali

Haosul din centrul Iașului, între ilegal și inestetic. Terasele din Piața Unirii și de pe pietonalul Ștefan cel Mare încalcă legea pentru că au fost realizate fără autorizație de construire, au acuzat mai mulți specialiști în urbanism. Sunt provizorii și respectă normele, e argumentația patronilor.

De avize de la Direcția pentru Cultură, nici pomeneală, deși terasele se află în zona construită protejată, a celor mai importante monumente istorice ale Iașului. Peste toate, planează senzația de bâlci ieftin.

Regulamentul PUG interzice orice terasă construită
Întâi, argumentația pe legalitate. Un expert în legislația pe urbanism și construcții a punctat: „Toate terasele din Centru, în Piața Unirii, Parcul Gulliver, pietonalul Ștefan cel Mare, care au implicat construcții, sunt realizate nelegal dacă nu au autorizație de construire la bază. Aici, legal, ar fi permise doar terasele sezoniere. Adică, în dreptul punctului de lucru, să scoată mese, scaune, umbrele. Care se încadrează la mobilier urban. Dar fără să facă nicio construcție. Fără stâlpi, fără acoperiș, fără pergolă, fără pereți. Pentru că, în caz contrar, intervin atât Legea 50/91, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, cât și regulamentul aferent Planului Urbanistic General”.

Întâi căciulile și pălăriile de fibre sintetice, apoi căsuțele tip iarmaroc și mai încolo încep înșiruite terasele fără autorizație, ca niște cazemate

Și construcțiile provizorii se autorizează
O soluție ar fi construcțiile provizorii. Iată ce spune Legea 50/91, în anexă: „Construcţiile cu caracter provizoriu se realizează din materiale şi alcătuiri care permit demontarea rapidă în vederea aducerii terenului la starea iniţială (confecţii metalice, piese de cherestea, materiale plastice ori altele asemenea) şi sunt de dimensiuni reduse.

Din categoria construcţiilor cu caracter provizoriu fac parte: chioşcuri, tonete, cabine, locuri de expunere situate pe căile şi în spaţiile publice, corpuri şi panouri de afişaj, firme şi reclame, copertine, pergole ori altele asemenea. În sensul prezentei legi realizarea construcţiilor provizorii se autorizează în aceleaşi condiţii în care se autorizează construcţiile definitive”.
Două precizări după această definiție:
1) Textul legii descrie perfect majoritatea teraselor din Centru. Dar asta înseamnă că toate au nevoie de autorizație de construire
2) Construcţiile provizorii se autorizează la fel ca cele definitive. Diferă durata de existență (limitată în cazul celor provizorii) și materialele de construcții

Utilizări interzise, conform PUG, în Centrul Protejat: „Construcții provizorii de orice natură”

Conform PUG, nu ai voie să pui construcții provizorii în Centru Protejat
Așadar, la nivel pur teoretic, pentru terasele din Centru ar trebui măcar autorizații pentru construcții provizorii. Însă, acest tip de document intră în coliziune cu Regulamentul PUG care interzice ca, în interiorul perimetrului de protecție a valorilor istorice și arhitectural urbanistice, să se realizeze „construcții provizorii de orice natură”.

Orice tip de autorizație ar fi, pentru că este vorba de zonă construită protejată, aceasta s-ar putea elibera abia în urma efectuării unul Plan Urbanistic Zonal. Deci, pentru construcția de terase trebuie Plan Urbanistic Zonal al Construcțiilor Protejate (PUZCP) și abia apoi autorizație.

Alex Costea, patronul Cafenelei din Piața Unirii, un pirat pe Ecuatorul Iașului

Patronul Alex Costea: „Terasa noastră nu este o construcție”
De cealaltă parte, oamenii de afaceri spun că amenajările în terase nu pot fi catalogate drept construcții. „Acum vreo 6-7 ani, a fost o sesizare făcută, terasă fără autorizație în Piața Unirii. A fost o investigație, vreo doi ani, cu Poliție, cu Primărie. Prin care s-a dovedit că terasa noastră este la fel ca toate terasele din toată lumea asta civilizată și nu este o construcție. Și ăia care au zis că terasa noastră e o construcție, sunt retardați, adică ăia nu cunosc legea”, a spus Alex Costea, patronul de la Cafeneaua Piața Unirii.

Acesta a adus ca argument suprem lipsa fundației. „Revenim la definiția construcțiilor provizorii și vedem că nici acelea n-au fundație, deci aceasta nu e o motivație care să stea în picioare”, a spus un specialist.
Relația extrem de apropiată dintre patronul de la Cafeneaua Piața Unirii și primarul Mihai Chirica este arhicunoscută. Același Costea este asociat și la Tiki Village, club pe malul lacului Veneția la care Mihai Chirica a petrecut, sâmbăta trecută spre exemplu, 4-5 ore din noapte. Chirica și Costea au stat, o vreme, împreună la aceeași masă.

Așa arată o terasă legală, conform PUG, pe Pietonal: mese, scaune și o copertină retractabilă

Patronii Mado: „Avem autorizație”. Real, nu există!
Anul trecut, pe Ștefan cel Mare a închiriat un spațiu și Mado, o marcă de fast-food. Imediat, în față pe Pietonal, au amenajat și o terasă.

„Există documente, clar că există. Este o construcție provizorie și există un contract cu Primăria. Terasa e începută de noi de la zero, este o construcție provizorie. La momentul la care am încheiat contract cu Primăria ni s-a spus că dacă au evenimente trebuie să o strângem în 24 de ore. Eu, personal, din câte știu, există și așa ceva (autorizație de construire – n.r.). Anul trecut am făcut terasa”, a spus Cristina Vătavu de la Mado.

REPORTER DE IAȘI a verificat pe site-ul Primăriei toate autorizațiile de construire din 2018 și până în prezent, însă numele Mado nu a apărut pentru amplasamentul din Centru.

Firma Mado și patronul acesteia, cetățeanul român de origină turcă Ibrahim Gunbeyi, au fost plasați, în ultimii ani, în siajul primarului Mihai Chirica și ca susținători ai echipei de fotbal Poli Iași.

Cazul Magic Pizza: și-au triplat restaurantul
În Parcul Gulliver din Centru, omul de afaceri Florin Marcu a realizat o terasă, ca o extensie a pizzeriei Mama Mia de la parterul Casei Modei. Inițial, afacerea a fost pe firma Maf Force. În 2020, această firmă a închiriat-o către Caya Delivery Food SRL Tomești, a unei salariate de-a lui Marcu, tocmai pentru a evita o sentință de demolare.

REPORTER DE IAȘI l-a contactat pe Marcu pentru a vedea dacă omul de afaceri are o autorizație de construire pentru terasa din parc. Acesta a acceptat să discute doar prin intermediul mesajelor de whatsapp. „Sunt toate actele în regulă!”, a spus el. Chestionat încă o dată despre existența acestei autorizații de construire, Marcu a răspuns similar: „Sunt toate actele în regulă conform legislației în vigoare!”. Fără să se refere explicit la respectivul document.

Terasă legală în centrul Oradei: doar mese, scaune și umbreluțe

Patronul Mamma Mia, paravanul folosit de Mihai Chirica

Florin Marcu are o legătură aparte cu primarul Mihai Chirica. În 2014, Marcu a cumpărat de la o familie din București o casă în construcție și 1.527 mp de teren în Frasin - Suceava. După o lună și jumătate, cele două imobile au fost vândute firmei Eurodesign Consulting.

Societatea îl are drept unic asociat pe Ioan Chirica, fratele primarului, muncitor la Antibiotice. La momentul în care REPORTER DE IAȘI a făcut această dezvăluire, Ioan Chirica nici nu știa unde e Frasinul pe hartă și nici nu fusese la această casă.
Avizul de Monumente este facultativ

În paralel cu autorizațiile de construire, aceste terase ar trebui să aibă și aviz de la Direcția Județeană pentru Cultură deoarece se află în zona construită protejată.
„Orice amenajare trebuie să aibă aviz de la noi. Foarte puține au, mi-amintesc cu ani în urmă ceva pe Lăpușneanu”, a declarat Bobi Apăvăloaei, șeful direcției.
Acest tip de acord a fost dus în derizoriu de omul de afaceri Alex Costea. „Aveți nevoie de aviz de la Direcția de Cultură dacă faceți construcție. Dacă nu faceți construcție, nu aveți nevoie”, a afirmat Costea, proprietarul de la Cafeneaua Piața Unirii.
Specialistul în urbanism a oferit o comparație: „La Oradea, se ia aviz inclusiv pentru culoarea pereților exteriori, pentru semnalistică, pentru amenajarea grădinii, până și mărimea fontului din sigla instituțiilor, de pe frontispiciu este reglementată”.

Tarabele din fața Primăriei te fac să te simți ca la o mănăstire din Neamț. Lipsesc turmele care să treacă prin față, întorcându-se seara de la păscut

Un regulament de estetică urbană nu există
În zona centrală a Iașului unde există și monumentele istorice și arhitecturale, specialiștii susțin realizarea unui set de reguli clare, aceleași pentru toată lumea.

„Amenajarea și utilizarea spațiilor publice trebuie să beneficieze de reglementări speciale în cadrul regulamentelor de urbanism. Iar dacă nu există, acestea trebuie elaborate, cu atât mai mult atunci când vorbim de zone protejate, unde relaționarea cu monumentele istorice și circulațiile pietonale nu poate fi întâmplătoare. Încă de la momentul transformării bd. Ștefan cel Mare în pietonal, cu implicații evidente asupra circulației majore a orașului și asupra funcționalității clădirilor și spațiilor adiacente, a fost previzibil că zona este vizată de o operațiune de regenerare urbană. Iar un PUZ declanșat cu acest scop ar fi cuprins, cu siguranță, și reguli de amenajare și utilizare a spațiilor publice”, a remarcat expertul.
În completare, arhitectul Iulian Nicolau, totodată consilier local al USR, are un proiect pe care-l susține. „Este vorba despre un regulament de estetică urbană, demers pe care l-am inițiat în decembrie 2020, dar pe care Executivul Primăriei nu a vrut să-l implementeze”, a declarat Nicolau.

Terasa Mamma Mia e construită pe stâlpi metalici, înfipți adânc în asfalt

Primăria n-a răspuns la întrebări
Întrebările pe care REPORTER DE IAȘI le-a adresat Primăriei și la care, până la ora publicării, șefii orașului nu au oferit niciun răspuns:
1) Ce regim au terasele restaurantelor, cafenelelor și cofetăriilor din Piața Unirii, parcul Guliver și de pe pietonalul Ștefan cel Mare? Au respectivele terase autorizații de construire? Vă rugăm, detaliați pe fiecare caz în parte
2) În ce bază legală funcționează?
3) Plătesc proprietarii acestora pentru utilizarea spațiilor publice? Dacă da, care este tariful pe metru pătrat?
4) Cum se stabilește suprafața de terasă pe care se extind cu mesele și scaunele?

Article image
Florin Marcu a închis definitiv terasa de la parterul Casei Modei cu stâlpi metalici și pereți de sticlă. De-acum nu mai e terasă, e construcție definitivă Patronul Mamma Mia se prevalează de o autorizație pentru o terasă provizorie din 2006, dar aceea era o simplă amenajare de vară, cu prelată din pânză Marcu s-a extins și pe trotuar, în afara spațiului pe care îl deținea cu acte, mai câștigând 60 mp În Parcul Gulliver,...
Autor cristi tanasa Anchete 06 Aprilie 2022


 
Citeste si...
Nota
(1 Vote)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« August 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        

Cartierul Austriac