fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Elena Udrea va fi extrădată în România!

Elena Udrea va fi extrădată în România!


Curtea de Apel din Sofia a admis vineri cererea autorităţilor române privind extrădarea fostului ministru al Turismului Elena Udrea, care are de executat în România o condamnare de 6 ani închisoare în dosarul „Gala Bute".

Instanţa din Bulgaria a dispus punerea în executare a mandatului european emis pe numele Elenei Udrea şi extrădarea în România, decizia fiind definitivă, transmite Agerpres.

Elena Udrea a fosta adusă cu cătuşe la mâini în sala de judecată, unde a primit verdictul judecătorilor bulgari.

Vineri, Elena Udrea a făcut ultimele încercări de a îndupleca judecătorii din ţara vecină să nu o trimită în România. Astfel, ea cerut sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară privind standardul juridic la nivelul statelor Uniunii Europene.

Cum soluţionarea sesizărilor la CJUE durează foarte mult, Udrea a solicitat ca până la un verdict al CJUE să fie lăsată în libertate.

„Doresc să solicit instanţei să pună această întrebare, având în vedere că există în acest moment în nenumărate ţări din UE situaţii similare cele ale cetăţenilor români în care s-a luat decizia de netrimitere în România, în cazul unor încălcări şi unor abuzuri. Abuzuri mult mai slabe decât în cazul meu. Consider că la nivelul UE ar trebui să existe o decizie care să reglementeze unitar pentru toate ţările UE răspunsul instanţelor din ţara unde se judecă cererea de predare. Nu ştiu juridic să explic mai bine, rugămintea este ca această întrebare să fie trimită către CJUE, însă doar cu condiţia în care să aştept în libertate răspunsul CJUE. Este cunoscut că judecata la CJUE durează minim câteva luni până la un an-doi, iar varianta ca eu să aştept acest răspuns în stare de arest ar însemna ca eu să continui să fiu într-o stare de detenţie, în baza unei hotărâri ilegale, pronunţată de un tribunal nelegal constituit în România. Rugămintea mea este ca această întrebare să fie acceptată doar dacă se admite ca răspunsul să-l aştept pe teritoriul Bulgariei, dar cu o altă măsură decât arestul preventiv", a spus Udrea, în instanţă.

De asemenea, Udrea le-a vorbit judecătorilor bulgari despre numeroase "abuzuri" săvârşite împotriva ei în timpul procesului din România şi le-a cerut să respingă cererea autorităţilor române de a fi extrădată.

La începutul lunii aprilie, Elena Udrea a fugit din România, înainte ca Instanţa supremă să confirme condamnarea de 6 ani închisoare primită în dosarul 'Gala Bute'.

Pe 7 aprilie, Udrea a fost prinsă de poliţia de frontieră din Bulgaria, în timp ce încerca să treacă în Grecia cu un autoturism pe la punctul de trecere Kulata.

La mijlocul lunii aprilie, tribunalul districtual din Blagoevgrad a aprobat punerea în executare a mandatului european emis pe numele ei şi extrădarea în România.

Elena Udrea a atacat acest verdict la Curtea de Apel din Sofia, fără a avea câştig de cauză.

 

Sursa: Agerpres


 
Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« August 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        

Cartierul Austriac