fbpx
 
Marian Enache, noul președinte al Curții Constituționale

Marian Enache, noul președinte al Curții Constituționale


Marian Enache a fost ales, sâmbătă, preşedinte al Curţii Constituţionale (CCR).

Votul a fost secret şi a avut loc după ce noii judecători la CCR au depus jurământul în faţa preşedintelui României, informează un comunicat al instituţiei.

Mandatul preşedintelui CCR este de trei ani.

Noii judecători al Curţii Constituţionale (CCR) - Mihaela Ciochină, Laura-Iuliana Scântei şi Bogdan Licu - au depus jurământul la Palatul Cotroceni, sâmbătă. Mandatul lor este de nouă ani.

„Vă doresc noilor judecători constituţionali mult succes. Vă felicit şi vă doresc să faceţi aşa cum aţi jurat. Este o muncă de mare răspundere şi sunt convins că o veţi duce cu succes la bun sfârşit. La fel, doresc mult succes judecătorilor constituţionali care îşi continuă mandatul şi tuturor împreună vă doresc să vegheaţi la respectarea Constituţiei şi să fiţi un factor de echilibru în societatea din România", a transmis preşedintele Klaus Iohannis, în cadrul ceremoniei oficiale.

Cine este Marian Enache

Marian Enache a devenit membru al Parlamentului încă din primul Legislativ după Revoluția din 1989, după ce a fost ales pe listele FSN, unde a ocupat funcția de vicepreședinte.

Ulterior, el a ajuns consilier prezidențial pentru probleme juridice al fostului președinte Ion Iliescu, iar în 1993 a fost numit ambasador al României în Republica Moldova.

De altfel, Enache a fost un om cunoscut în Partidul Social Democrat, fiind deputat FSN, PDSR și PSD înainte de a ajunge la Curtea Constituțională.

Potrivit site-ului Curții Constituționale, Marian Enache s-a născut la 5 mai 1954 în municipiul Iași.

Este absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității „Al.I. Cuza” din Iași (1977) și doctor în științe juridice: specializarea Drept constituțional, Facultatea de drept a Universității București (1997).

Marian Enache, activitate profesională:

- 1977-1990: avocat în Baroul Iași, Baroul Vaslui;

- 1990:membru în Consiliul Provizoriu de Uniune Națională (CPUN);

- 1990-1992: deputat, Adunarea Deputaților, Parlamentul României;

- vicepreședinte al Adunării Deputaților; vicepreședinte al Comitetului Adunării Constituante, membru al Comisiei de redactare a Constituției României; membru al Comisiei de redactare a proiectului de Regulament al Adunării Deputaților;

- 1993: consilier prezidențial – Direcția juridică a Președinției României;

- 1993-1996: ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Moldova;

- 1996-2000: deputat, Camera Deputaților, Parlamentul României;

- membru al Comisiei juridice, de disciplină, și imunități; membru al Comisiei de validare;

- 1998-2010: avocat în Baroul București;

- 2011-2012: secretar general adjunct al Camerei Deputaților;

- 2012-2016: deputat, Camera Deputaților, Parlamentul României;

- membru al Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport.

 

Sursa: Agerpres, Știrile Pro TV


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30