fbpx
 
Foto: Jurnalul de Argeș Foto: Jurnalul de Argeș

Fost primar din Argeș, condamnat cu suspendare în primă instanță pentru abuz în serviciu


După mai mulți ani de procese, Tribunalul Argeș l-a condamnat, în primă instanţă, pe Nicolae Gavrilescu, fost primar al comunei Călineşti, la trei ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu, anunță Ziarul Argeșul.

Timp de trei ani el nu mai are voie să dețină funcții publice și este obligat să presteze muncă în folosul comunității timp de 120 zile în cadrul Primăriei Călinești sau al Centrului de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică tot din Călinești.

Procuorii DNA Piteşti l-au acuzat pe fostul edil că, în perioada 2008 – 2012, cu încălcarea dispozițiilor legale ar fi determinat atribuirea și ar fi încheiat cu societatea comercială administrată de un om de afaceri din localitate un contract de achiziție publică având ca obiect lucrări de proiectare și construcție bază sportivă multifuncțională model tip 2 în satul Vrănești.

Potrivit procurorilor Anticorupţie, pe parcursul executării contractului edilul de la acea dată ar fi dispus, către societatea celuilalt inculpat, atât plata lucrărilor la valori supraevaluate, cât și a contravalorii garanției de bună execuție, care de fapt nu a fost constituită niciodată pe parcursul derulării contractului. Astfel, bugetul Primăriei Călineşi a fost prejudiciat cu 113.514 de lei, sumă care constituie un folos necuvenit echivalent în favoarea firmei beneficiare, iar primăria s-a constituit parte civilă cu suma de 175.764 de lei.

Și fiul fostului primar, Marius, a fost condamnat definitiv, tot cu suspendare, la un an şi opt luni de Curtea de Apel Piteşti într-un dosar de trafic de influenţă în formă continuată, după ce a fost denunțat de două femei cărora le promisese că le angajează, contra unor sume de bani, la o unitatea spitalicească din judeţ.

 

Sursa: G4Media


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30