fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Captura video Captura video

Elena Udrea a fost adusă în țară: este în drum spre Penitenciarul Târgșor


Fostul ministru Elena Udrea a fost adusă în România, pe la Vama Giurgiu, de unde va fi transportată de lucrătorii Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) la Penitenciarul Târgşor, unde va fi încarcerată, transmite Agerpres.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a refuzat miercuri să suspende mandatul european de arestare pe numele Elenei Udrea, transmite AFP.

În 10 iunie, Curtea de Apel din Sofia a admis cererea autorităţilor române privind extrădarea fostului ministru al Turismului Elena Udrea, care are de executat în România o condamnare de 6 ani închisoare în dosarul „Gala Bute".

Instanţa din Bulgaria a dispus punerea în executare a mandatului european emis pe numele Elenei Udrea şi extrădarea în România, decizia fiind definitivă.

Udrea a fost condamnată definitiv pentru fapte de corupţie în iunie 2018, când se afla în Costa Rica. Recursul său în anulare a fost respins în 7 aprilie, iar în prezent se află în curs o altă cale de atac extraordinară împotriva sentinţei. La aceeaşi dată, autorităţile române au emis pe numele ei un mandat de arestare, reaminteşte un comunicat al CEDO. Udrea a fost arestată în aceeaşi zi în Bulgaria, în timp ce încerca să ajungă în Grecia, a mai reţinut instanţa de la Strasbourg.

Mandatul european a fost confirmat de justiţia bulgară, iar ca urmare Udrea a sesizat marţi CEDO, solicitând suspendarea de urgenţă a executării mandatului european de către autorităţile din Bulgaria. Ea a cerut totodată să nu fie extrădată în România.

Udrea a invocat în sprijinul cererii sale mai multe articole din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, arătând în special că urmează să fie închisă în condiţii necorespunzătoare, din cauza supraaglomerării penitenciarelor din România. Ea a afirmat şi că a primit ameninţări cu moartea în timp ce se afla în arest preventiv. De asemenea, a susţinut că a fost condamnată de o instanţă constituită nelegal, care nu a fost independentă şi imparţială, a mai reţinut CEDO.

Argumentele ei nu i-au convins pe magistraţii europeni, care „au decis să respingă aplicarea măsurii provizorii", a comunicat CEDO, fără a-şi motiva decizia.

 

Sursa: Agerpres


 
Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« August 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        

Cartierul Austriac