Trei minori din Cotnari au intrat pe 4 februarie 2022 în casa unui localnic pentru a-l jefui, scrie Ziarul de Iași. Au forțat ușa casei și au năvălit peste bărbat lovindu-l și cerându-i să le dea toți banii.
Omul a refuzat, iar după ce l-au controlat i-au găsit în buzunare 5 lei și un telefon Nokia, pe care le-au luat și au fugit.
S-au întors însă după numai o oră și l-au luat din nou la bătaie pe bărbat, cerându-i din nou să le dea toți banii. Au răscolit de data asta toată casa, dar nu au găsit nimic, motiv pentru care au plecat fără să mai ia nimic cu ei.
A doua zi au revenit și i-au cerut iar bărbatului bani, l-au bătut din nou și, pentru a fi cât mai convingători, i-au tăiat părul cu un cuțit. Nici de această dată nu au avut ce să ia, astfel încât au plecat fără nimic.
O lună mai târziu, minorii mai mari au fost arestați pentru 30 de zile, iar împotriva celui de-al treilea nu a putut fi luată nicio măsură, întrucât are doar 13 ani.
Tinerii au fost judecați pentru tâlhărie în formă continuată, faptă pedepsită cu până la 12 ani de închisoare, dar pentru că sunt minori și provin din familii cu probleme au fost condamnați la 1 an și 4 luni, respectiv 1 an și 2 luni de internare într-un centru educativ.
Sursa: Știrile Pro TV