Din cercetări a reieșit că, în luna iulie 2022, un cetățean ivorian ar fi vândut, în mod repetat, hașiș (rezină de cannabis) și cannabis unor persoane din municipiul Iași.
În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate sute de grame de rezină de cannabis și de cannabis, precum și 4 telefoane mobile, un laptop, 2 cântare, un stick, 450 euro și 8.770 de lei.
„În cauză s-a reținut că, în luna iulie 2022, inculpatul, cetățean ivorian, a vândut în mod repetat hașiș (rezină de canabis) și canabis consumatorilor din municipiul Iași.
Față de acesta procurorii au dispus, la data de 16.07.2022, luarea măsurii reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, în aceeași zi fiind admisă propunerea de arestare preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași”, se arată în comunicatul DIICOT
La acțiuni, s-a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale și al Serviciului pentru Acțiuni Speciale Iași.