fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Ofițer de poliție de la Operațiuni Speciale Brașov, trimis în judecată pentru divulgarea de informații ce nu sunt destinate publicității

Ofițer de poliție de la Operațiuni Speciale Brașov, trimis în judecată pentru divulgarea de informații ce nu sunt destinate publicității


Ofițerul de poliție Dorin Rotaru, șef de birou la Operațiuni Speciale Brașov, a fost trimis în judecată, vineri, de procurorii DNA care îl acuză, printre altele, de instigare la fals, folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

Potrivit procurorilor, în perioada aprilie – mai 2020, inculpatul ar fi divulgat unei persoane, direct sau prin intermediari, informații nedestinate publicității din două dosare penale (dintre care unul era al DNA, în care ofițerul de poliție a fost delegat să desfășoare diverse activități). Concret, acesta i-ar fi transmis în două rânduri persoanei respective că este vizată de măsuri de supraveghere tehnică și că va face obiectul unor mandate de percheziție domiciliară.

De asemenea, în perioada 18 martie – 9 aprilie 2022, Dorin Rotaru l-ar fi anunțat pe un om de afaceri despre faptul că procurorii continuă cercetările într-o cauză penală care ar avea ca obiect infracțiuni de corupție săvârșite de un agent din cadrul Poliției Rutiere Brașov și că în viitor este posibil ca cercetările să fie extinse și asupra omului de afaceri, pentru săvârșirea unei presupuse infracțiuni de dare de mită.

Comunicatul DNA:

În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 446/VIII/3 din 19 mai 2022, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Brașov au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar a inculpatului ROTARU DORIN, la data faptelor comisar șef de poliție și șef al Biroului surse umane de informații și investigații din cadrul Brigăzii de Operațiuni Speciale Brașov, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunilor de:

– folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații (două fapte),

– compromiterea intereselor justiției,

– instigare la fals intelectual,

– favorizarea făptuitorului,

și în stare de libertate, a inculpatei DÎMBU BIANCA ELENA, la data faptei ofițer de poliție în cadrul biroului menționat mai sus, în sarcina căreia s-a reținut comiterea infracțiunii de fals intelectual.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:

  1. În perioada aprilie – mai 2020, inculpatul Rotaru Dorin, în calitatea menționată mai sus, ar fi divulgat unei persoane, direct sau prin intermediari, informații nedestinate publicității din două dosare penale (din care unul era al DNA, în care ofițerul de poliție a fost delegat să desfășoare diverse activități). Concret, acesta i-ar fi transmis în două rânduri persoanei respective că este vizată de măsuri de supraveghere tehnică și că va face obiectul unor mandate de percheziție domiciliară.
  2. În perioada 18 martie – 09 aprilie 2022, inculpatul Rotaru Dorin, în aceeași calitate, l-ar fi anunțat pe un om de afaceri despre faptul că procurorii continuă cercetările într-o cauză penală care ar avea ca obiect infracțiuni de corupție săvârșite de un agent din cadrul Poliției Rutiere Brașov și că în viitor este posibil ca cercetările să fie extinse și asupra omului de afaceri, pentru săvârșirea unei presupuse infracțiuni de dare de mită.

În același context, inculpatul ar fi determinat-o pe subalterna sa, Dîmbu Bianca Elena, să nu menționeze într-un document care urma să fie atașat la dosarul de urmărire penală aspecte relevante în administrarea probatoriului.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Brașov cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

 

Sursa: G4Media


ROGESI

Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31            

Cartierul Austriac