fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Ieșeanul care și-a omorât soția pentru că obţinea prea puţini bani din videochat a fost adus în România

Ieșeanul care și-a omorât soția pentru că obţinea prea puţini bani din videochat a fost adus în România


Bărbatul de 30 de ani din Iaşi, care şi-a omorât soţia pentru că obţinea prea puţini bani din videochat şi care s-a predat autorităţilor din Italia, a fost adus în ţară, miercuri seară, şi va ajunge în arest la Iaşi, informează News.ro.

„La data de 7 septembrie a.c., o escortă alcătuită din poliţişti din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională şi poliţişti din cadrul Biroului Urmăriri Iaşi a preluat din Italia un cetăţean român, în vârstă de 30 de ani, urmărit naţional şi internaţional, în baza unui mandat european de arestare, emis de către autorităţile judiciare din România, pentru săvârşirea infracţiunii de omor asupra unui membru de familie”, a transmis, miercuri, IGPR.

Sursa citată a precizat că escorta a aterizat pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” în cursul serii, urmând ca persoana arestată să fie depusă în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi.

Bărbatul este suspectat că şi-a ucis soţia pe motiv că a câştigat prea puţini bani din videochat.

Potrivit procurorilor, femeia ar fi fost bătută repetat, timp de şase ani, iar loviturile i-au cauzat multiple traumatisme care în final au dus la deces.

Suspectul a fost căutat de autorităţile judiciare, existând un mandat de arestare emis în lipsă.

În 8 august, el s-a predat în Italia.

 

Sursa: Știrile PRO TV


ROGESI

Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30 31  

Cartierul Austriac